AcasăECONOMIAItalia a "confiscat" de la ruşi o rafinărie Lukoil. Giorgia Meloni explică...

Italia a “confiscat” de la ruşi o rafinărie Lukoil. Giorgia Meloni explică de ce a făcut asta

Guvernul de la Roma a decis plasarea sub administrarea parțială a statului italian a rafinăriei din Priolo, Sicilia, a companiei ruse. De ce a făcut Giorgia Meloni asta?

Pentru a garanta continuitatea aprovizionării naţionale cu energie.

Rafinăria, una dintre cele mai mari din Europa

Rafinăria ISAB controlată de Lukoil, una din cele mai mari din Europa, riscă să fie nevoită să oprească producţia din cauza intrării în vigoare, pe 5 decembrie, a embargoului Uniunii Europene privind importul de ţiţei rusesc pe mare.

Guvernul Meloni a decis astfel să preia pentru 12 luni administrarea rafinăriei pentru a se asigura că nu se va închide și că poate asigura aprovizionarea cu energie la nivel național.

“Intervenţia de urgenţă urmăreşte să protejeze atât un pol energetic naţional strategic, cât şi nivelurile de ocupare a forţei de muncă atât de importante pentru Sicilia şi întreaga ţară”, a comentat premierul Giorgia Meloni într-un scurt comunicat de presă, fără a preciza conţinutul decretului.

Soluţia, temporară

De teama sancţiunilor, băncile europene au încetat să o mai finanţeze şi să ofere garanţiile de care avea nevoie pentru a importa petrol din alte ţări.

“Este o soluţie temporară pentru evitarea blocării utilajelor şi activităţii precum şi a dezastrului pentru angajaţi care ar decurge”, a comentat Renato Schifani, preşedintele regiunii Sicilia, înaintea şedinţei Consiliului de Miniştri.

Soluţia tutelei va fi folosită pentru a căuta potenţiali cumpărători, fără a exclude neapărat calea naţionalizării”, a menţionat el.

99 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Șocul uriaș trăit de o badantă româncă în Italia. Ce s-a întâmplat cu bătrâna pe care o îngrijea

O badantă româncă a trăit șocul vieții ei atunci când, ieșind din duș unde a petrecut doar câteva minute, a descoperit că femeia pe...

Româncă salvată de la sinucidere de carabinieri, la Aprilia

Momente de cumpănă sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, în Aprilia, la pasajul suprateran de pe Via Vallelata: un trecător a dat alarma la...