Mădălina Ghenea reușește de fiecare dată să întoarcă privirile, iar acest lucru s-a întâmplat și de curând, pe covorul roșul de la Festivalul de Film de la Taormina, din Italia.
Actrița în vârstă de 34 de ani a revenit pe scena unde în urmă cu șapte ani era premiată pentru apariția filmul ”Youth”.
Actrița, răvășitoare pe covorul roșu
“Înapoi pe scena unde am fost premiată în urmă cu 7 ani. Un premiu este un compliment, dar și o responsabilitate față de oamenii care au crezut în tine și pe care trebuie să nu-i dezamăgești. Trebuie să muncești la fel de mult. Nu e o sarcină ușoară în această industrie, dar este o promisiune pe care mi-am făcut-o mie însămi”, a scris actrița pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Îmbrăcată într-o rochie argintie, lungă, cu un șliț adânc, dar și cu un decolteu deloc de ignorat, Mădălina Ghenea a impresionat cu ținuta ei.
Totodată, ea i-a adus un omagiu prietenului ei, Pietro Coccia, unul dintre cei mai mari fotografi ai cinematografiei italiene, care a murit în urmă cu trei ani.
Mădălina Ghenea a fost prezentă la Festivalul de Film de la Taormina că reprezentantă din partea distribuției filmului ”Deep fear”, producție în care joacă alături de actorul Ed Westwick.