AcasăSPORTUn român de 19 ani, mari şanse să debuteze duminică în Serie...

Un român de 19 ani, mari şanse să debuteze duminică în Serie A. Poate intra titular cu Lazio

Rareș Burnete (19 ani), de la Lecce, este una din variantele de număr 9 la care se gândește antrenorul D’Aversa pentru prima etapă a sezonului în Serie A.

Românul a fost golgheterul din campionatul Primavera și a cucerit titlul cu Lecce. Potrivit Gazzetta dello Sport, unul dintre Burnete sau Strefezza va fi în centrul ofensivei.

Şi portarul Alexandru Borbei e la echipa mare

Burnete și portarul Alexandru Borbei au făcut pasul spre echipa de seniori, primul debutând oficial în meciul din Cupa Italiei (1-0 cu Como).

Burnete, campion cu Primavera și golgheterul competiției în 2022-2023, a intrat din minutul 83, înlocuindu-l chiar pe autorul singurului gol al partide, Almqvist.

Celălalt stranier a rămas pe banca de rezerve, titularul buturilor fiind Falcone. Ambii vor fi în lotul lui Lecce pentru prima etapă din Serie A, acasă contra lui Lazio.

În schimb, al treilea român de la Lecce, mijlocașul Cătălin Vulturar, nu va fi probabil convocat pentru meciul cu Lazio.

156 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri