AcasăSPORTUn fotbalist român de 19 ani a "speriat" Italia! A fost ales...

Un fotbalist român de 19 ani a “speriat” Italia! A fost ales “jucătorul lunii ianuarie”

Prestațiile excelente ale lui Rareș Burnete (19 ani, împliniți acum câteva zile) în campionatul Primavera au făcut ca atacantul lui Lecce să fie desemnat jucătorul lunii ianuarie în Italia, la acest nivel.

Burnete a ”recidivat” în primul meci oficial din februarie: atacantul a înscris golul victoriei în meciul de sâmbătă, 1-0 pe teren propriu cu Hellas Verona, și a ajuns astfel la 7 reușite în acest sezon.

Primavera, cea mai puternică întrecere de juniori

Campionatul Primavera este considerat de specialiștii din fotbal ca fiind una dintre cele mai puternice competiții de juniori din lume, iar Rareș a avut o lună perfectă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de MondoPrimavera.com (@mondoprimavera)

A jucat patru meciuri ca titular, reușind un „hattrick” în etapa trecută împotriva Atalantei, dar a fost desemnat și jucătorul meciului în partida din deplasare contra echipei Juventus.

„Sunt mândru că sunt MVP-ul lunii ianuarie 2023, acestă desemnare arată munca și devotamentul pe care l-am depus în ultima perioadă. Dar nu mă mulțumesc cu atât! 

Îmi doresc mai mult, iar acest lucru mă motivează mai mult să-mi ating obiectivele cu echipa dar și personale. Vreau să mulțumesc clubului Colțea, care mă susține în continuare”, a declarat Rareș Burnete, component de bază a echipei naționale U19.

28 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Româncă din Vicenza, bătută la sânge în casa ei: „M-au jefuit”

Victima în vârstă de 50 de ani a ajuns în camera de urgență cu contuzii și fracturi. Ceea ce s-a întâmplat într-un apartament din...

Roma: 22 de autobuze școlare și 16 dube poștale, incendiate de anarhiști

Un incendiu a distrus 16 dube poștale într-un depozit din suburbiile Romei vineri seară, într-un presupus act de incendiere, revendicat de susținătorii anarhistului italian...