AcasăSPORTIstoria se repetă: Juventus ar putea fi retrogradată din nou!

Istoria se repetă: Juventus ar putea fi retrogradată din nou!

Clubul Juventus este implicat acum într-un scandal mai mare decât Calciopoli, în urma căruia, în 2006, a şi fost retrogradat. UEFA a deschis o anchetă disciplinară și bianconerii ar putea fi excluși din cupele europene și trimişi în Serie B.

Scandalul în care este implicată “Bătrâna Doamnă” crește de la o zi la alta, iar tifosii și acționarii tremură în privința viitorului echipei cotate la Bursă.

Au fost “alterate” documentele?

UEFA a deschis o procedură disciplinară contra clubului torinez și încearcă să afle dacă s-a încălcat acordul în privința fair-play-ului financiar și normele pentru acordarea licenței de a participa în cupele europene.

“Cred că aceasta este cea mai grea investigație din istoria lui Juventus, chiar mai grea decât cea a Calciopoli din 2006. Comportamentul ilegal de care sunt acuzați nu are precedent. La nivel sportiv, ei riscă mai mult decât amenda sau o pedeapsă modestă.

Regulamentul prevede că, dacă clubul a intrat în noul sezon cu ajutorul acestor nereguli, poate fi exclus din competiție și poate duce astfel la retrogradare și chiar la pierderea titlurilor”, a declarat Grassani, avocat italian, expert în probleme din lumea sportului.

Au ascuns pierderile financiare?

În privința salariilor restante, Juve a comunicat la Bursă o tăiere cu 90 de milioane, când în realitate „economia” era doar de 22 de milioane, încălcând articolul 31 din codul justiției sportive. O faptă pentru care riscă mai multe puncte de penalizare sau amendă.

Reamintim că, după ce au fost găsite mai multe nereguli în cadrul clubului, 10 oficiali, în frunte cu președintele Andrea Agnelli și adjunctul său, Pavel Nedved, au demisionat din funcții.

156 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Un italian a deschis o afacere inedită, în România: sera de flori care funcționează ca un supermarket

Marco Albanese, om de afaceri italian, a implementat un concept unic în țara noastră: o seră de flori care funcționează precum un supermarket. Sera se...

Grevă în Italia, vineri, 26 aprilie. Cum sunt afectate transporturile

Italia se pregăteşte pentru o nouă zi de protest naţional, vineri, 26 aprilie, în domeniul transporturilor, cu greve care vor afecta mai multe oraşe...