Un număr neobișnuit de mare de politicieni italieni se opun înarmării Ucrainei și creșterii cheltuielilor militare.
Când președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat Parlamentului italian în luna martie, unul din trei parlamentari nu a participat. Lipsa lor au fost un semn revelator că, chiar și după invazia Ucrainei, Kremlinul încă mai are prieteni în Italia, notează Politico.
Există așadar mulți rusofili în Peninsulă. Într-adevăr, în parlamentul de la Roma există un bloc solid de politicieni care resping constant trimiterea de arme în Ucraina și luptă împotriva planurilor guvernamentale de a crește cheltuielile militare, declanșând tensiuni în coaliția de guvernare a premierului Mario Draghi.
Italienii se opun creșterii cheltuielilor militare
Bianca Laura Granato, senatoare de la Alternativa, un partid format din foști membri ai Mișcării 5 Stele populiste, cunoscută anterior pentru opiniile sale anti-vaccin, a etichetat parlamentul „o clică servilă” pentru că l-a găzduit pe Zelenski și a insistat pe un canal Telegram că Parlamentul Italiei ar trebui să-l audă și pe președintele rus Vladimir Putin, care „portă o luptă importantă nu numai pentru Rusia, ci și pentru noi toți”.
Vito Comencini, un parlamentar din Liga de extremă-dreapta, a spus că participând la discursul lui Zelenski ar fi fost „lipsă de respect” față de locuitorii din Donbas. În timp ce liderii principalelor partide politice au condamnat cu toții invazia, sprijinul acordat Ucrainei în rândul populației este mai neregulat, în special în rândul Mișcării 5 Stele populiste și al Liga de extremă-dreapta, ambele pro-ruse.
Acești membri ai ceea ce a fost supranumit „partidul rusesc” al Italiei au invocat în mod diferit pacifismul pentru a evita sprijinirea Ucrainei cu arme, au dat vina pe expansiunea NATO pentru invazie și au susținut că rușii din regiunile separatiste suferă. Nicola Fratoianni, liderul Sinistra Italiana de extremă stângă, a condamnat invazia, dar a votat împotriva trimiterii de arme în Ucraina și împotriva creșterii cheltuielilor pentru apărare.
Politicienii nu sunt singurii care apără Rusia. Dintre italienii obișnuiți, aproximativ 12% cred că invazia rusă este justificată, potrivit unui sondaj pentru SWG, cifra urcând la 36% în rândul alegătorilor de dreapta. De la invazie, emisiunile TV italiene de actualitate au găzduit numeroși invitați care dau vina pe Occident pentru invazie.
Cultură și comuniști
Prietenia dintre Rusia și Italia are rădăcini adânci, bazate pe secole de schimburi culturale, politice și economice. Scriitori precum Nikolai Gogol și Maxim Gorki au trăit în Italia, în timp ce italienii au proiectat palatele din Sankt Petersburg.
În secolul al XX-lea, puternicul partid comunist italian, cel mai puternic din Europa de Vest, a creat legături solide cu URSS și a promovat studiile rusești în departamentele universitare chiar și în micile orașe italiene, încurajând o nouă generație de rusofili. Mulți din stânga, inclusiv facțiuni ale Mișcării 5 Stele, sindicate și foști partizani, adoptă o poziție pro-Rusia criticând amestecul SUA și al NATO pe tot globul.
Există, de asemenea, legături economice puternice. Compania energetică ENI și producătorul de automobile Fiat s-au dezvoltat și pe teritoriul Rusiei încă de pe vremea URSS. Rusia rămâne o piață de export importantă pentru Italia, în special pentru mașini și bunuri de lux.
Turismul rusesc a devenit de asemenea semnificativ. În Toscana, regiunea supranumită odată „Chiantishire” din cauza prevalenței britanicilor, este acum adesea numită „Ruscania”. Legăturile economice durabile au fost demonstrate cu câteva zile înainte de invazie, când a avut loc o întâlnire online între Putin și liderii de afaceri italieni, în ciuda protestelor guvernului de la Roma.
De la sfârșitul Războiului Rece, Rusia a creat legături strânse cu partidele de dreapta din Italia. În anii 2000, fostul premier Silvio Berlusconi și Putin au legat o prietenie personală, bazată pe interese economice, Berlusconi numind chiar în mod bizar un pat din casa lui după Putin. Berlusconi a orchestrat semnarea unui tratat de cooperare NATO-Rusia la Roma în 2002, menit să restabilească relațiile post-URSS.
La acea vreme, Rusia nu era văzută ca inamicul Occidentului, iar poziționarea Italiei reflecta strategia sa nuanțată de politică externă pe termen lung. Pe măsură ce euroscepticii de extremă-dreapta câștigau sprijin în Italia, unii și-au manifestat admirația pentru stilul decisiv și autoritar de guvernare al lui Putin. Ei văd în el un model pentru opoziția lor față de migrație, susținerea valorilor creștine și un aliat în subminarea UE.
