AcasăPOLITICAALEGERI în Italia. Haos la Palermo: președinții secțiilor de votare au dezertat,...

ALEGERI în Italia. Haos la Palermo: președinții secțiilor de votare au dezertat, mai mulți candidați arestați

A fost nevoie de peste cinci ore de la începerea operațiunilor de votare pentru a rezolva haosul provocat, la Palermo, de dezertarea a peste 100 de președinți de secții de votare.

Aceștia spun că banii pe care ar fi trebuit să îi primească pentru acest scrutin sunt prea puțini. Alt motiv al absențelor ar fi meciul de fotbal din această seară, când echipa de fotbal a lui Palermo va juca în ultima etapă din Serie C cu Padova și ar putea urca în Serie B.

Președinții secțiilor de votare, nemulțumiți de remunerație

„Am terminat de localizat toți cei 600 de președinți la ora 11.45”, a declarat secretarul municipal Antonio Le Donne pentru ilfattoquotidiano.it, „dar după o oră, aproximativ zece au renunțat. Mai ales pentru că, odată ce și-au dat seama de responsabilitate, nu s-au simțit în stare să o facă.”, relatează Il Fatto Qutidiano.

Președintele regional Nello Musumeci a cerut ministerului de Interne undă verde pentru a menține deschise secțiile de votare până luni, la ora 14.00. MAI italian a autorizat exercitarea votului peste ora 23.00 doar pentru alegătorii care se aflau deja în secțiile de votare la acel moment.

S-a deschis o anchetă

Municipalitatea a trimis actele la Procuratura din Palermo, care va evalua dacă împotriva absenților nejustificați pot fi emise ipoteze de infracțiuni precum întreruperea unui serviciu public sau refuzul de a îndeplini acte oficiale, având în vedere că după numire președinții capătă statutul de funcționari publici.

Motivul acestor renunțări? „Mulți spun că banii (280 de euro, n.r.) nu sunt suficienți pentru responsabilitățile pe care le implică funcția de președinte de secție de votare. Mulți alții pur și simplu nu s-au prezentat”.

Doi candidați, arestați pentru corupție

Dincolo de haosul creat de „dezertarea” președinților de secție, alegerile de la Palermo au fost marcate și de arestarea mai multor candidați. La mai puțin de 48 de ore de la deschiderea urnelor, Francesco Lombardo, candidat pentru un post de consilier din partea partidului Fratelli d’Italia, a ajuns în cătușe. Cu doar două zile înainte, candidatul Forza Italia la consiliul orașului, Pietro Polizzi, ajunsese în arest la domiciliu. În aceeași operațiune au fost arestați și Agostino Sansone, în vârstă de 73 de ani, și colaboratorul său Manlio Porretto, în vârstă de 67 de ani.

Francesco Lombardo

A fost o campanie electorală marcată de cuvântul „mafie”, notează today.it. Lombardo ar fi fost interceptat în urmă cu câteva zile în timp ce vorbea cu un șef al clanului Corso dei Mille, Vincenzo Vella (arestat și el), în trecut condamnat pentru că era considerat unul dintre exponenții cartierului Brancaccio. Lombardo l-ar fi întâlnit pe Vella și i-ar fi cerut sprijin în alegeri.

414 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Un italian a deschis o afacere inedită, în România: sera de flori care funcționează ca un supermarket

Marco Albanese, om de afaceri italian, a implementat un concept unic în țara noastră: o seră de flori care funcționează precum un supermarket. Sera se...

Grevă în Italia, vineri, 26 aprilie. Cum sunt afectate transporturile

Italia se pregăteşte pentru o nouă zi de protest naţional, vineri, 26 aprilie, în domeniul transporturilor, cu greve care vor afecta mai multe oraşe...