AcasăMAGAZINENEWSRomân din Italia, înjunghiat de fiul fostei sale concubine

Român din Italia, înjunghiat de fiul fostei sale concubine

Un tânăr de 19 ani din Limbiate, localitate situată în provincia Monza e Brianza din Lombardia, a fost arestat de carabinieri după ce l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie pe fostul partener al mamei sale, un român în vârstă de 38 de ani.

Potrivit publicației Monza in Diretta, episodul s-a petrecut la jumătatea acestei luni, într-o locuință socială din Limbiate.

Victima a fost agresivă cu mama tânărului

În acel apartament, bărbatul român a locuit până nu demult împreună cu fosta parteneră, o femeie de 58 de ani cu care are și o fiică adolescentă, dar care mai are doi fii dintr-o relație precedentă, un băiat de 16 ani și altul de 19 ani.

După ce mama femeii a murit, în luna decembrie 2022, relația dintre ea și bărbatul român a devenit tot mai violentă, conform celor declarate de persoanele apropiate.

Cunoscuții au afirmat așadar că nu de puține ori individul ar fi devenit violent cu partenera sa. Cu toate acestea, femeia nu l-a denunțat niciodată la forțele de ordine, mai informează presa locală.

Ajungând la limitele răbdării însă, femeia de 58 de ani l-a scos afară din casă pe bărbatul român și a încheiat relația cu el, având în vedere că acesta obișnuia și să consume alcool, precum și droguri, mai precizează sursa citată.

În seara zilei de 16 ianuarie a.c., conaționalul nostru s-a prezentat din nou la locuința fostei concubine și a cerut cu insistență să o vadă pe fiica avută împreună cu aceasta. Când mama fetei nu i-a permis să o vadă, bărbatul de 38 de ani a început s-o lovească.

Românul, înjunghiat cu un cuțit de bucătărie

În apărarea femeii a sărit atunci fiul cel mic al acesteia, în vârstă de 16 ani, iar românul a început să-l lovească și pe el, provocându-i două răni în zona feței.

În acel moment, a decis să intervină și fiul de 19 ani al femeii, care a pus mâna pe un cuțit de bucătărie, cu o lamă de 20 de cm, și l-a atacat pe fostul partener al mamei sale.

Victima, grav rănită, a reușit apoi să fugă din apartament și, odată ajunsă în stradă, a fost ajutată de un trecător care plimba câinele pe stradă și care a chemat o ambulanță. Bărbatul român a fost transportat astfel la spitalul din Garbagnate Milanese.

110 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri