Anna și soțul ei, Saverio, căsătoriți din 1992, au aflat după câțiva ani că nu vor putea avea copii biologici, o veste care i-a îndreptat spre calea adopției.
În aprilie 1998, li s-a oferit șansa de a-l adopta pe Iosif, un băiețel de aproape 5 ani, dintr-un orfelinat de la Satu Mare. Nu un copil foarte mic, deci, dar unul cu deja un bagaj propriu de experiențe și, prin urmare, de traume.
Anna a scris o carte despre adopţie
Povestea unui tânăr născut în județul Satu Mare și adoptat în Italia este spusă chiar de mama adoptivă, într-o carte intitulată „In un giorno bellissimo” (Într-o zi foarte frumoasă).
Anna rememorează cu emoție și dificultățile inițiale de acceptare, dar și modul în care Iosif, de-a lungul anilor, a crescut și a devenit un tânăr inteligent și sensibil, mărturisind forța incredibilă a legăturii formate între ei.
“Este greu să iei cu tine un copil care nu te cunoaște, nu știe cine ești, nu vorbește limba ta și este catapultat într-o lume pe care nu o cunoaște, smuls din orfelinatul care era singura realitate pe care o știa.
Și am înțeles că trebuie să te pui de partea copilului. Întotdeauna. Și așa Iosif a devenit capodopera mea. Imperfect, și eu mama lui. Imperfectă”, a scris Anna, conform portalsm.ro.