AcasăMAGAZINENEWSÎn timp ce românii pleacă spre "Cizmă", italienii fug de-acasă! De ce...

În timp ce românii pleacă spre “Cizmă”, italienii fug de-acasă! De ce emigrează ei atât de mulţi

Populaţia Italiei este din ce în ce mai îmbătrânită şi mai puţin numeroasă, imigraţia nefiind suficientă pentru a compensa declinul demografic, relevă datele prezentate marţi de ISTAT, institutul naţional de statistică.

La sfârşitul anului 2019, Italia număra 59.641.488 de locuitori, cu circa 175.000 mai puţini decât la finele lui 2018 (- 0,3%) şi cu numai 207.000 în plus faţă de 2011, când a avut loc ultimul mare recensământ, indică ISTAT.

Tinerii italieni pleacă peste hotare

Italienii emigrează tot mai mulţi: plecările lor au crescut cu 4,5%. Mulți pleacă din Sud, 41% dintre tinerii de 25 de ani care pleacă au o diplomă. radierile de la evidența populației pentru motivul plecării în străinătate (emigrare) sunt de circa 180 de mii (+ 14,4% față de 2018). Trei sferturi se referă la italieni care pleacă (122 mii, + 4,5%).

Nu doar românii vor să câştige mai bine în altă ţară, ci şi românii. Aşa se face că trei din patru cetățeni italieni care s-au mutat în străinătate în 2019 au 25 de ani sau mai mult (aproximativ 87 mii): unul din trei (28 mii) deține cel puțin o diplomă.

Înregistrările celor sosiți din străinătate (imigrație) sunt stabile în 2018 (circa 333 mii, + 0,1%). Cele ale cetățenilor străini scad (265 mii, -7,3%), în timp ce repatrierea italienilor este în creștere (68 mii, + 46%).

Mai multe femei decât bărbaţi, în “Cizmă”

La finalul anului trecut, femeile erau în număr de 30.591.392 şi reprezentau 51,3% din populaţia totală a Italiei. O altă constatare este aceea că Italia este una din ţările cu cea mai îmbătrânită populaţie: din 2011, vârsta medie a crescut cu doi ani, ajungând la 45. Persoanele de peste 45 de ani formează în prezent 53,5% din totalul locuitorilor, faţă de 48,1% în 2011.

Dacă regiunile din sud, inclusiv insulele Sicilia şi Sardinia, au populaţia cea mai tânără, tot ele pierd şi cei mai mulţi locuitori.

În Italia, a treia economie din zona euro, raportul între vârstnici şi copii a ajuns la 5:1. Şi în această privinţă, imigraţia contribuie la încetinirea tendinţei, vârsta medie a rezidenţilor de cetăţenie străină fiind cu 11,5 ani mai mică decât cea a italienilor (34,7 ani comparativ cu 46,2).

308 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Un italian a deschis o afacere inedită, în România: sera de flori care funcționează ca un supermarket

Marco Albanese, om de afaceri italian, a implementat un concept unic în țara noastră: o seră de flori care funcționează precum un supermarket. Sera se...

Grevă în Italia, vineri, 26 aprilie. Cum sunt afectate transporturile

Italia se pregăteşte pentru o nouă zi de protest naţional, vineri, 26 aprilie, în domeniul transporturilor, cu greve care vor afecta mai multe oraşe...