AcasăMAGAZINENEWSComisia Europeană impune controlul asupra Internetului

Comisia Europeană impune controlul asupra Internetului

Legea serviciilor digitale, proaspăt votată la Bruxelles, acordă Comisiei Europene o putere fără precedent asupra companiilor de tehnologie în vremuri de război. Printre altele, această lege permite autorităților să impună o stare de urgență asupra site-urilor de socializare și a motoarelor de căutare. Practic, asupra a tot ce presupune mediul online!

„Mecanismul de criză” este prins într-un set lung de reguli din Legea serviciilor digitale, care își propune să facă Internetul un loc mai sigur. Noile norme conferă autorităților europene o influență semnificativă asupra modului în care platformele tehnologice majore, adică cele cu peste 45 de milioane de utilizatori, precum Facebook, Tiktok și Amazon, sunt conduse în timpul pandemiilor și războaielor.

Henna Virkkunen, membru finlandez al Parlamentului European, a luat parte la negocieri, iar la final a declarat: „S-a convenit că atunci când apare o criză, cum ar fi o amenințare la adresa securității publice sau a sănătății, Comisia Europeană poate interveni pentru a limita orice amenințări urgente”.

Transparență privind algoritmii

Autoritățile europene primesc puteri sporite pentru a forța platformele tehnologice să fie mai transparente cu privire la modul în care funcționează algoritmii lor. Totul, pentru a elimina conținutul sau produsele definite drept „ilegale” și pentru a restricționa publicitatea bazată pe informații sensibile, cum ar fi rasa, orientarea sexuală sau afilierea politică.

Amenzile pentru platformele care nu se conformează pot ajunge până la 6% din cifra de afaceri globală! Legea va fi aplicată de C.E, ceea ce pune capăt responsabilității avute până acum de Irlanda, țara în care majoritatea platformelor Big Tech din Europa își are sediul.

Conținutul pe social media, restricționat!

De asemenea, cele 27 de state membre UE vor avea o influență mai mare asupra moderării conținutului pe platforme precum Facebook și YouTube. „Orice autoritate națională va putea solicita eliminarea conținutului ilegal, indiferent de locul în care este stabilită platforma în Europa”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru Piața internă.

Platformele social media au avut un rol major în modelarea percepției publice atât asupra pandemiei Covid-10, cât și a războiul din Ucraina. Șeful diplomației U.E, Josep Borrell, a descris dezinformarea rusă pe Internet drept „o amenințare directă” la adresa securității europene. În același context, Amazon a interzis vânzările pe platforma sa a peste un milion de produse care promiteau să vindece sau să protejeze oamenii de coronavirus.

Cu toate acestea, numeroase voci se declară îngrijorate că noua lege concentrează prea multă putere în mâinile Comisiei Europene. Jan Penfrat, senior policy advisor la grupul Edri pentru drepturile digitale, spune că „nu dorim ca Executivul european, care este un organism foarte politic aflat sub o presiune foarte mare din partea statelor membre, să fie singura instituție care să decidă, în situații de criză”.

Facebook, Google, Amazon și TikTok au refuzat să comenteze noile reguli.

374 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri