Socul a fost utilizat în scop medicinal încă din vechime, îndeosebi pentru afecțiunile respiratorii și cele ale pielii. Medicii antichității, precum Hippocrate, Dioscorides și Pliniu cel Bătrân, cunoșteau prea bine calitățile terapeutice ale acestei plante: diuretice, diaforetice, antiinflamatoare, antibacteriene.
Studiile științifice moderne realizate de cercetătorii israelieni și americani au confirmat o mare parte din aceste utilizări. Cel mai des, socul este utilizat ca remediu în răceală și gripă, infecții ale sinusurilor și alte probleme respiratorii. Cercetările realizate de irlandezi au demonstrat eficiența unui extract de flori de soc împotriva mai multor patogeni spitalicești, inclusiv împotriva stafilococului auriu rezistent la meticilină.
Pe lângă proprietățile sale antibacteriene se numără și acțiunea antivirală, imunostimulatoare și antiinflamatoare, demonstrate științific. Datorită acestor proprietăți și mai ales efectelor depurative puternice, socul ajută la tratarea multor boli cronice, precum reumatism, gută, edeme, cistită, litiază urinară, dermatoză atopică, acnee, psoriazis, alergii. La nivel extern, socul stopează sângerările, reduce durerile și umflăturile articulațiilor cauzate de artrită.
În florile socului se găsesc numeroși compuși antioxidanți și antivirali, îndeosebi bioflavonoide (flavoni și flavonoli – quercetină, isoquercetină, antocianini). Acizii clorogenici (precum acidul cinamic) combat alergiile, reglează nivelurile de zahăr din sânge și au efecte laxative. Socul are o acțiune asemănătoare insulinei, favorizând scăderea nivelului de zahăr din sânge. Triterpenoizii – îndeosebi beta-amirina, eritrodiolul și acidul oleanolic – au proprietăți analgezice, antiinflamatoare și anticancerigene.
Din florile socului se prepară una din cele mai îndrăgite băuturi răcoritoare de vară: socata. Florile se culeg pe timp uscat, într-o zi călduroasă, când bobocii sunt proaspăt deschiși. Se alege o zonă nepoluată. Se culeg pălăriile de soc, care se scutură de insecte și se clătesc cu apă rece înainte de utilizare. Frunzele, crenguțele și rădăcina socului sunt toxice. Fructele sunt toxice doar dacă sunt crude, nematurate. Bobițele negre mature sunt sigure pentru consum. Din ele se pot prepara tincturi și siropuri cu efecte terapeutice extraordinare.
SOCATĂ cu MIERE, rețeta doctorului Doru Laza
Vă prezentăm rețeta de socată de casă cu miere concepută de doctorul Doru Laza. Socul se recoltează în perioada înfloririi sale, începând cu luna mai și până în iunie. Inflorescențele se taie cu un cuțit și apoi se lasă la uscat într-un loc bine aerisit. Se scutură apoi florile și se trec printr-o sită. Se păstrează în pungi de hârtie.
Ingrediente:
- 15 umbrele de soc
- 500 g de miere
- 1 lămâie
- 5 litri de apă
Preparare:
Spălați florile de soc în apă rece și lăsați-le la scurs într-o strecurătoare mare. Socata iese mult mai aromată dacă se folosește și coaja de la lamâie. Dacă însă nu sunteți siguri de proveniența lămâii, decojiți-o, sau spălați-o cu oțet (alb) și puțin bicarbonat de sodiu, pentru a îndepărta pesticidele. Tăiați lămâia felii și puneți-o într-un borcan de sticlă mare. Adăugați florile de soc și turnați peste ele apa rece. Pentru ca socata să fie cu adevărat sănătoasă, este foarte important să folosiți o apă de calitate (de izvor sau filtrată). Legați borcanul la gură cu tifon și lăsați socul la macerat circa 2-3 zile, apoi strecurați sucul într-un alt borcan curat. Adăugați mierea de albine și amestecați până când aceasta se topește complet. Dacă doriți să fie mai dulce, mai puteți adăuga miere. Transferați socata în sticle de sticle închise bine, și păstrați-le la frigider. Dacă doriți să faceți o cură cu socată pentru întărirea sănătății, curățarea organismului de toxine și remedierea unor probleme, beți câte 2-3 căni de socată în fiecare zi. Un sfat foarte important este să evitați pe cât posibil băuturile reci. Deci, nici socata să nu o beți niciodată rece. Turnați-vă o cană și lăsați-o să stea pe masa din bucătărie circa 30 de minute sau până atinge temperatura camerei.
