AcasăECONOMIARăzboiul din Ucraina schimbă polii de putere în industria aviatică. Duopolul Boeing-Airbus,...

Războiul din Ucraina schimbă polii de putere în industria aviatică. Duopolul Boeing-Airbus, spart de chinezi

Rusia a invadat Ucraina, iar Occidentul, în lipsa unui răspuns militar, a „bombardat” Moscova cu o serie de sancțiuni economice și financiare fără precedent. Printre „armele” folosite de Vest se numără și o serie de lovituri aplicate industriei aviatice controlate de Vladimir Putin, însă lucrurile arată bine doar pe hârtie. În realitate, așa cum indică tot mai multe surse bine informate din domeniu, Kremlinul are un „backup” pregătit, care îi include și pe chinezi! Beijingul este gata să spargă duopolul Boeing-Airbus pe piața transportului aerian civil!

În primul rând, trebuie spus că decizia celor două companii de a rupe orice legătură cu Federația Rusă va permite Moscovei să pregătească dosare juridice solide pentru o serie de cauze care vor fi prezentate în instanțele de judecată internaționale.

Daune pentru nerespectarea contractelor

Concret, Airbus și Boeing vor fi acuzate că, prin renunțarea la acordarea de asistență tehnică, au adus grave prejudicii companiei ruse de stat Aeroflot, care utilizează aeronave Airbus și Boeing. Fără mentenanță, Aeroflot va fi nevoită să țină la sol avioanele Airbus și Boeing. Apoi, rușii vor arăta și faptul că, deși au plătit la termen, conform înțelegerilor, partenerii Airbus și Boeing nu au respectat termenii contractuali.

Despre pierderile provocate operatorilor ruși de ținerea la sol a aeronavelor Airbus și Boeing nici nu mai pomenim.

Beijingul scoate pe piață COMAC

Dar pe vestici altceva trebuie să-i îngrijoreze acum, nu povestea proceselor pe care Moscova e pregătită să le intenteze.

Rusia și China au accelerat planurile care țintesc spargerea monopolului Boeing – Airbus pe segmentul transportului aerian. Chiar înainte de startul Jocurilor Olimpice de Iarnă, Beijingul a prezentat lumii primul model COMAC C919, o aeronavă destinată transportului aerian internațional de pasageri. Este cel mai important proiect derulate de Partidul Comunist, care urmărește să câștige un loc pe piața construcției de avioane destinate transportului civil. În același timp, rușii susțin că aproape au terminat de construit noul model de avion cargo, ce va fi folosit pentru transport aerian de mărfuri. Piața va fi „atacată” de avioane-curier lungi, de mare capacitate, dezvoltate de întreprinderile rusești.

Nu în ultimul rând trebuie să remarcăm și faptul că în prezent China controlează direct (și, prin Taiwan, indirect) producția mondială de cipuri și semiconductori. Federația Rusă deja și-a asigurat necesarul pentru economia internă, în timp ce SUA și UE stau la mâna Beijingului și vor plăti prețul cerut de Xi Jinping.

Așadar, concluzia experților în domeniul aviației este că războiul Rusiei cu Occidentul mai degrabă a impulsionat (și chiar de o manieră incredibilă) proiectele și parteneriatele comune pe care Moscova și Beijingul le derulau.

224 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Un italian a deschis o afacere inedită, în România: sera de flori care funcționează ca un supermarket

Marco Albanese, om de afaceri italian, a implementat un concept unic în țara noastră: o seră de flori care funcționează precum un supermarket. Sera se...

Grevă în Italia, vineri, 26 aprilie. Cum sunt afectate transporturile

Italia se pregăteşte pentru o nouă zi de protest naţional, vineri, 26 aprilie, în domeniul transporturilor, cu greve care vor afecta mai multe oraşe...