AcasăCORONAVIRUSHaos în UE. Nimeni nu mai respectă regulamentele Uniunii Europene

Haos în UE. Nimeni nu mai respectă regulamentele Uniunii Europene

Europarlamentarii români au sesizat Comisia Europeană față de faptul că statele UE nu mai respectă regulamentele votate, care au putere de lege și sunt obligatorii. Este vorba despre aplicarea normelor privind certificatul verde, care prevăd certificat de vindecare cu valabilitate de 180 de zile, vaccinare sau testare, norme încălcate grosolan de cele mai multe țări, pentru care nu se inițiază procedura de infringement.

În piața internă a Uniunii Europene s-a produs o fragmentare inadmisibilă, statele membre încălcând, rând pe rând, regulamentele UE, care sunt obligatorii. Astfel, deși regulamentul votat de Parlamentul European privind facilitarea liberei circulații prevedea clar cele trei condiții, testare, vindecare și vaccinare, țările și-au instituit propriile reguli, fără să fie sancționate în vreun fel.

”Eu am ridicat problema, în Comisia Europeană, a impactului economico-social al pandemiei din ultimii doi ani, pentru că am avut o dezbatere cu reprezentanții asociațiilor economice și ai sindicatelor, și am întrebat cât mai au de gând să mențină restricțiile, pentru că incidența infectărilor și, mai ales gravitatea infectărilor nu mai este o problemă. Este clar că nu putem să mai blocăm economia, mai ales că vin și efectele economice ale războiului. Scumpirile care vin acum se adaugă la pierderile economice din ultimii doi ani. Mi se pare absurd să mai menținem restricții și cel mai absurd este că s-a produs o fragmentare teribilă a pieței interne, în care nu mai există nicio regulă. Chiar eu m-am trezit, când m-am dus la Strasbourg, că nu mai este valabil certificatul de vindecare de 180 de zile, deși în regulament scrie acest lucru, iar regulamentul este act legislativ obligatoriu”, ne-a declarat europarlamentarul Maria Grapini. Aceasta ne spune că are semnale, de la românii care se întorceau la locurile de muncă din Europa, că au fost împiedicați să facă acest lucru. De exemplu, badantele nu au fost lăsate să ajungă la locul lor de muncă, și au rămas persoane cu dizabilități care nu au putut fi îngrijite.

Se înăspresc restricțiile

Foarte mulți români care lucrează în Malta s-au plâns de faptul că în această țară nu se acceptă intrarea decât pentru cei cu trei vaccinuri și că nu se ia în considerare testul. Or în regulamentul european scrie clar că se acceptă testul, certificatul de trecere prin boală, valabil 180 de zile, și certificatul de vaccinare.

”I-am scris noului președinte al Parlamentului European, care este din Malta, că țara sa nu respectă regulamentul. De la 1 martie, pe teritoriul Belgiei, la fel ca și în Franța, certificatul de vindecare este valabil doar 4 luni, nu 6 luni, cât este prevăzut în regulament. Este o nebunie, un haos în țările UE”, ne mai spune europarlamentarul Maria Grapini. Totodată, cetățenii români care merg să lucreze în Europa se trezesc cu modificări peste noapte făcute de statele respective, fiind puși în imposibilitatea de a intra. În Germania s-a introdus, pentru tranzit, testul Covid chiar și pentru vaccinați. ”Dacă facem acum o hartă a regulilor din cele 27 state ale UE vom vedea că fiecare face altceva. Sunt țări care au ridicat deja restricțiile, cum sunt Danemarca, Norvegia, Suedia și Italia. Cele mai dure restricții sunt încă în Austria, Malta și, mai nou, Germania. Sunt, la ora actuală, state europene care au încălcat regulamentul, cu cele trei variante, testare, vindecare și vaccinare. Alte state, pentru încălcarea de regulament, au intrat în infringement. Noi suntem în infringement pe mediu și plătim din greu”, ne-a precizat europarlamentarul Maria Grapini.

Europarlamentarii nu vor prelungirea certificatului verde

Regulamentul pentru aplicarea certificatului verde a fost făcut până în iunie anul acesta, însă Comisia Europeană ar mai vrea să prelungească cu încă un an. ”Nu există nicio justificare pentru o astfel de măsură și sunt foarte mulți din Parlamentul European care se opun prelungirii certificatului verde”, consideră Maria Grapini. În fapt, europarlamentarii vor putea desfășura activități în comisii, în format fizic, din aprilie, pentru o perioadă de trei luni, fără a mai fi nevoie de certificat verde.

241 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Un italian a deschis o afacere inedită, în România: sera de flori care funcționează ca un supermarket

Marco Albanese, om de afaceri italian, a implementat un concept unic în țara noastră: o seră de flori care funcționează precum un supermarket. Sera se...

Grevă în Italia, vineri, 26 aprilie. Cum sunt afectate transporturile

Italia se pregăteşte pentru o nouă zi de protest naţional, vineri, 26 aprilie, în domeniul transporturilor, cu greve care vor afecta mai multe oraşe...