AcasăPOLITICARăzboiul din Ucraina a dat Italia peste cap: criză politică la Roma!

Războiul din Ucraina a dat Italia peste cap: criză politică la Roma!

Luigi Di Maio şi-a anunţat, marţi seara, demisia din Mişcarea 5 Stele (M5S) şi intenţia de a forma un nou partid. Guvernul de coaliţie al premierului italian Mario Draghi a fost zguduit de noi tulburări, după ce cel mai mare partid din parlament s-a divizat, iar ministrul de externe a iniţiat un grup separatist.

Până la 60 de foşti parlamentari ai partidului Cinci Stele s-au înscris deja în noul grup al lui Di Maio, „Împreună pentru viitor”.

S-au certat de la sprijinul pentru Ucraina

Di Maio a susţinut sprijinul ferm al premierului pentru Ucraina după invazia Rusiei, inclusiv prin trimiterea de arme pentru ca Kievul să se apere.

În acest sens, el a intrat în conflict cu şeful partidului Cinci Stele, fostul premier Giuseppe Conte, care a susţinut că Italia ar trebui să se concentreze pe o soluţie diplomatică

M5S este cel mai mare partid din Italia din 2018 şi în prezent face parte din coaliţia de guvernământ, deşi a suferit pierderi semnificative la alegerile locale desfăşurate recent. D

Di Maio a condus partidul aproape trei ani, înainte de a demisiona din funcţia de lider în ianuarie 2020. A urmat o perioadă de interimat, apoi Conte a fost ales în fruntea formaţiunii în ianuarie 2021, după ce a renunţat la postul de prim-ministru.

317 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Un italian a deschis o afacere inedită, în România: sera de flori care funcționează ca un supermarket

Marco Albanese, om de afaceri italian, a implementat un concept unic în țara noastră: o seră de flori care funcționează precum un supermarket. Sera se...

Grevă în Italia, vineri, 26 aprilie. Cum sunt afectate transporturile

Italia se pregăteşte pentru o nouă zi de protest naţional, vineri, 26 aprilie, în domeniul transporturilor, cu greve care vor afecta mai multe oraşe...