Un rapper de origine română din Italia a fost ales să participe la concursul L’Isola Dei Famosi (Insula Faimoșilor). Tânărul s-a lansat însă la X Factor.
Blind este numele de scenă al lui Franco Popi Rujan. Franco s-a născut la Perugia pe 13 ianuarie 2000 din părinți români și a crescut în Ponte San Giovanni.
Tânărul rapper își descoperă pasiunea pentru muzică între 15 și 16 ani, când își scrie primele rime inspirate din marile nume ale hip-hop-ului american. Ca și lor, lui Franco Popi Rujan îi place să descrie suburbiile în care a locuit și unde locuiește și astăzi, scrie optimagazine.com.
A participat la X Factor 2020
Numele „Blind” înseamnă „orb” , iar Franco alege acest nume de scenă pentru că se consideră orb la bariere și convenții, permițându-și să privească dincolo. În 2020 a participat la cea de-a 14-a ediție a X Factor și a prezentat inedita piesă „Cuore Nero” (Inimă neagră), câștigând încrederea Emmei Marrone și obținând un oarecare succes odată cu includerea în albumul X Factor Mixtape.
În ultima etapă a terminat pe locul al treilea, după Casadilego and the Little Pieces Of Marmelade. Tot în 2020 a fost lansat și primul său album, Cuore Nero, care include și alte single-uri precum Affari Tuoi și Cicatrici. Printre producătorii de succes care au contribuit la lansare se numără Frenetik & Orang3, Big Fish și Frankie Watch. Cel mai recent single al lui este Non Mi Perdo Più (2022).
Blind la L’Isola Dei Famosi
Blind a ajuns la Isola Dei Famosi spre sfârșitul lunii martie 2022. În ultimele săptămâni, rapperul s-a certat cu Nicolas Vaporidis după ce actorul i s-a adresat drept o „păpușă fără personalitate”, declanșând reacția tânărului artist: „Primesc insulte grele, mi s-a rupt …” .
Din acest motiv, mătușa lui Blind intervenise pe rețelele de socializare susținând că nepotul său „a ajuns într-o haită de lupi”. În ultimul timp Blind a pierdut la televoting împotriva lui Vaporidis, motiv pentru care a părăsit Palapa pentru a ateriza în Playa Sgamada, plaja eliminaților.
