Hotelurile de la Veneția iau măsuri împotriva pescărușilor. Turiștii sunt înarmați cu pistoale cu apă, ca parte a încercărilor de a respinge prădătorii care intenționează să le fure mâncarea în timp ce iau masa în aer liber.
Ideea inovatoare face parte din planul pus în dezbatere de Asociația Hotelierilor de la Veneția (AVA) care spune că turiștii sunt din ce în ce mai alarmați de comportamentul păsărilor mari, cunoscute sub numele de „magoghe” în dialect venețian.
Monaco & Grand Canal a echipat turiștii cu pistoale cu apă, în timp ce istoricul hotel Gritti a angajat și un șoimer pentru a vâna pescărușii, care în ultimii ani au luat locul porumbeilor în Veneția.
Peșcărușii se tem de culoarea portocalie
Paolo Lorenzoni, directorul Gritti, a spus că folosirea șoimerilor în fiecare zi este o opțiune costisitoare și excesivă.
Hotelul a trecut acum la pistoale cu apă – toate de culoare portocalie – după ce a fost informat de către un expert că păsărilor nu le place culoarea, potrivit Ansa.
„De îndată ce văd pistoalele, zboară” – a spus Lorenzoni – „Nici nu trebuie să le folosești, trebuie doar să le ții pe masă”.
