Ștefan Radu (36 de ani) și-a încheiat cariera de fotbalist după ce a disputat astăzi ultimul meci în tricoul lui Lazio, cel cu numărul 427.
Duminică, în penultima etapă a sezonului din Serie A, Lazio a învins-o pe Cremonese, scor 3-2. Ștefan Radu a fost introdus pe teren în minutul 90, fiind aplaudat de toți colegii, dar și de zecile de mii de fani de pe Stadio Olimpico.
Fostul dinamovist a plâns
După fluierul final, Radu a fost ridicat pe brațe de colegi, iar vizibil emoționat s-a îmbrățișat cu toată lumea prezentă pe teren, inclusiv cu Vlad Chiricheș, rezervă neutilizată la Cremonese în acest joc.
“15 ani de luptă cu vulturul pe piept. Un luptător, unul dintre noi. Ștefan Radu, de la Lazio, pe viață!”, a fost unul dintre bannerele afișate de fanii formației biancoceleste.
Ștefan Radu a izbucnit în lacrimi. Fotbalistul român a încheiat partida cu banderola de căpitan pe braț, iar coechipierii săi de la Lazio l-au purtat pe brațe.
Şefii de galerie au coborât din tribune pentru a-l îmbrățișa pe fundașul român.