AcasăSPORTScandal în fotbalul italian. Jucători importanţi, suspectaţi că au pariat

Scandal în fotbalul italian. Jucători importanţi, suspectaţi că au pariat

A fost un cutremur în cantonamentul Italiei! Fotbaliștii au fost săltați și anchetați chiar în timpul antrenamentului.

Este vorba despre Nicolo Zaniolo și Sandro Tonali, fotbaliștii lui Aston Villa și Newcastle, ambele formații evoluând în Premier League.

Ce urmăreşte ancheta?

Într-un comunicat al Federației Italiene de Fotbal, este sugerat că ancheta va fi în desfășurare în următoarele zile: ”Se prevede că, în cadrul anchetei, fotbaliștii vor fi puși în fața acuzațiilor în următoarele zile.”

Federația a emis un comunicat:

“Astăzi după-amiază târziu – citim în notă – Procuratura din Torino a notificat documente de investigație jucătorilor Sandro Tonali și Nicolò Zaniolo, aflați în prezent în pregătire cu echipa națională la complexul Centro Federal din Coverciano.

Indiferent de natura faptelor, considerând că, în această situație, cei doi jucători nu se află în condițiile necesare pentru a face față angajamentelor programate în zilele următoare, Federația a decis, tot pentru a-i proteja, să permită revenirea lor la cluburile respective”.

57 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tot mai mulți români din Italia se întorc acasă. Ce motive invocă oamenii

Românii care au plecat în Italia să muncească, în urmă cu mai muţi ani, revin în țară. Ei spun că sunt motivați de îmbunătățirea...

800 de tone de anvelope, importate ilegal în Italia de un grup de români

800 de tone de deșeuri confiscate de la o firmă administrată de români au fost confiscate de autoritățile italiene. Anvelopele eliminate fac obiectul unei...