AcasăSPORTS-a născut un antrenor: Cristi Chivu! A câştigat campionatul în Italia!

S-a născut un antrenor: Cristi Chivu! A câştigat campionatul în Italia!

Cristi Chivu, 41 de ani, antrenorul echipei Inter Primavera, formaţia U19 a grupării din Milano, a câştigat campionatul în Italia, la acest nivel de vârstă.

Inter învins-o cu 2-1 după prelungiri în finală pe AS Roma, care a condus până în minutul 80.

Va face pasul Chivu către echipa mare?

Jurnaliştii italieni au început să speculeze, în urma acestui succes, că fostul căpitan al naţionalei României, ar putea prelua formaţia mare a lui Inter Milano, pe cea din Serie A, vicecampioană în acest sezon.

Dar Dario Baccin, unul dintre directorii sportivi ai lui Inter, a anunțat: Cristi Chivu va continua să antreneze la echipa U19, acest lucru fiind stabilit încă de la începerea play-off-ului.

Românul şi-a lăudat jucătorii

Cristi Chivu a ținut să scoată în evidență meritele jucătorilor săi.

În primul rând mă bucur pentru băieți, adevărații protagoniști, nu pentru mine. Sunt mulțumit pentru munca depusă. Am preluat acest grup în urmă cu trei ani. Am avut momente mai puțin bune, timp de multe luni nu ne-am antrenat din cauza pandemiei.

Aș vrea să subliniez acest lucru, munca grea pe care băieții au depus-o în acești doi ani, am recuperat timpul pierdut. Mă bucur pentru ei, pentru că și-au urmat un vis. Astăzi am obținut al 17-lea rezultat pozitiv consecutiv.

Nu este ușor să ai un parcurs pozitiv atât de lung în sectorul tineretului. Eu contez mai puțin, sunt un om rezervat. Ei sunt cei care trebuie să sărbătorească”, a spus Cristi Chivu pentru internews.it.

Chivu antrenează la grupele de juniori ale lui Inter din 2018. A început cu categoria U14, iar în fiecare an a făcut câte un salt – U17, U18, respectiv U19.

405 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri