AcasăSPORTOraşul Milano străluceşte în UEFA Champions League: Inter - AC Milan, derby...

Oraşul Milano străluceşte în UEFA Champions League: Inter – AC Milan, derby în semifinale, după 20 ani. Ce s-a întâmplat ultima dată?

Oraşul Milano trăieşte un sezon de excepţie în acest sezon de UEFA Champions League. Cele două mari echipe, Inter şi AC Milan, se întâlnesc în meci direct, în semifinalele competiţiei. După 20 de ani.

Milan – Inter, varianta de Ligă a „Derby della Madonnina”, îi va avea gazde în meciul tur pe „diavoli”, pe 9/10 mai. Returul va fi o săptămână mai târziu.

AC Milan s-a calificat în finală, în 2003

Cele două reprezentante de seamă ale orașului Milano se vor întâlni din nou în penultimul act al celei mai galonate competiții intercluburi după 20 de ani. Ultima întâlnire dintre AC Milan și Inter în această fază a UCL a avut loc în 2003.

Atunci, după 0-0 în tur, cu ”rossonerii” gazde, manșa secundă s-a încheiat tot la egalitate, dar 1-1 (Martins 84 / Shevchenko 45+1), iar AC Milan s-a calificat în finală grație golului marcat în deplasare, regulă care între timp a dispărut.

Anul acresta, marea finală e programată pe 10 iunie 2023, pe stadionul „Atatürk” din Istanbul.

135 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri