AcasăSPORTJose Mourinho a încurcat-o! Procuratura din Italia e pe urmele lui

Jose Mourinho a încurcat-o! Procuratura din Italia e pe urmele lui

Jose Mourinho, antrenorul lui AS Roma, a fost eliminat în minutul 46 al meciului pierdut de trupa din capitala Italiei, scor 1-2, pe terenul lui Cremonese, în runda cu numărul 24 din Serie A.

Antrenorul Romei a avut o ieșire nervoasă și i-a înjurat pe arbitrii partidei, motiv pentru care a fost eliminat. A şprimit şi o amendă de 10.000 de euro, de la comisii.

Va ajunge în fața unui procuror federal

Antreorul de 60 de ani nu va scăpa cu atât. După ce a dat o declarație tăioasă, el va ajunge în fața unui procuror federal și va fi audiat.

„Sunt un tip temperamental, dar, cu siguranță, nu sunt nebun. Am reacționat așa pentru că ceva s-a petrecut.

Vreau să știu dacă mă pot apăra pe căi legale sau nu, pentru că nu pot sa mă împac cu gândul că nu voi putea sta pe bancă weekend-ul viitor, în timp ce domnul Serra va arbitra, chiar și în campionatul din tineret”, a spus Mourinho.

Procurorul va merge chiar în cantonamentul celor de la AS Roma, la Trigoria, unde va discuta cu Mourinho.

Lusitanul a cerut să meargă în Justiţie

“S-au pronunțat sentințe abuzive, nimic de genul acesta nu s-a mai întâmplat în cariera mea. Voi evalua posibilitatea de a merge în justiție”, a spus Mourinho.

Ca urmare a acestei declarații, Procuratura s-a sesizat: a deschis o investigație legată de acest episod, care a dus la eliminarea antrenorului de la AS Roma în timpul meciului cu Cremonese. Antrenorul Romei și al patrulea arbitru al meciului, Marco Serra, vor fi şi ei audiați.

325 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Rezultatele activității Transgaz în anul 2026

SNTGN Transgaz SA este o societate pe acțiuni care funcționează în conformitate cu legislația română și cu prevederile Actului Constitutiv. În baza Hotărârii Guvernului...

A doua generație de români din Italia schimbă definiția diasporei. Copiii emigranților nu mai trăiesc între două lumi, ci construiesc una nouă

Timp de peste două decenii, discuția despre românii din Italia a fost aproape exclusiv despre cei care au plecat. Despre muncă, sacrificii, dor, bani...