Vlad Chiricheş a retrogradat cu Cremonsese în serie B, dar asta nu e cea mai proastă veste pentru el, personal, în urma acestui sezon. Fundaşul naţionalei s-a accidentat tot mai des, iar asta i-a măcinat cariera.
Stoperul s-a accidentat pe final de sezon, în meciul dintre Cremonese și Salernitana, scor 2-0, din cadrul ultimei etape în Serie A.
A ratat naţionala
Fundașul central a ratat, astfel, prezența în lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Elveția, din preliminariile pentru EURO 2024.
“A avut o intervenție bună înainte să ridice steagul alb. O scenă pe care am tot văzut-o în acest sezon în care a fost măcinat de probleme fizice“, au scris cei de la Tuttomercatoweb.
Gigi Becali l-a ofertat
FCSB e în mare căutare de fundași centrali, iar una dintre principalele ținte ale lui Gigi Becali este internaționalul român Vlad Chiricheș, ofertat de roș-albaștri de câteva săptămâni.
Patronul roș-albaștrilor i-a pregătit fundașului un contract „beton” cu un salariu de 30.000 de euro pe lună, la data de 24 mai, însă nici acum, la aproape două săptămâni distanță, jucătorul nu a oferit un răspuns concret, conform prosport.ro.