AcasăSPORTIndustria pariurilor sportive cucerește America

Industria pariurilor sportive cucerește America

Cu nici cinci ani în urmă, în SUA era foarte greu să pariezi în mod consecvent pe orice sport. Site-urile unor companii de profil, având conturi în paradisuri offshore, nu erau fiabile, prezentau riscuri pentru americanul de rând obișnuit să mizeze pe tot felul de evenimente. Și cea mai mare grijă a pasionaților de pariuri sportive era generată de refuzul cardurilor de credit sau respingerea unor pariuri.

Lucrurile s-au schimbat, însă, radical în mai 2018, când Curtea Supremă a SUA a respins legea privind protecția sportului profesionist și amator. Această lege federală, ce era în vigoare din 1992, interzicea statelor federale să autorizeze jocurile de noroc sportive.

Mai târziu în acel an, New Jersey avea să legalizeze pariurile sportive și, pe măsură ce companiile se întreceau în a face oferte pentru clienți, promovarea pariurilor sportive câștiga teren, inundând statul – reclame pe panouri publicitare, la radio și televiziune.

Pariurile sportive, noul viciu al americanilor

Imediat au apărut și pariurile fără risc, cu ajutorul unor aplicații pentru smartphone-uri. Depunerile și retragerile au devenit ceva instantaneu de obținut, la doar câteva atingeri ale degetului mare, oriunde și oricând. Timpul și spațiul nu au mai reprezentat obstacole.

Un jucător înrăit a fost și „Weber”, pseudonimul ales de jurnaliștii de la Wired pentru sursa lor. El a început să joace la ruleta si blackjack, iar aplicațiile și site-urile pe care le-a vizitat erau afiliate cazinourilor, ademenindu-l. În scurt timp, lucrurile s-au deteriorat – „Weber” și-a pierdut și locul de muncă, la Pompieri, dar și familia. Când pierdea, căuta cu disperare bani să mizeze din nou, „plasam pariuri chiar și la 2 sau 3 dimineața”. Povestea lui este doar o reluare a unui serial binecunoscut în SUA. Americanii au găsit întotdeauna modalități de a paria pe sport, atât legal, cât și ilegal. „Introducerea jocurilor de noroc sportive reglementate în SUA nu trebuie confundată cu introducerea jocurilor de noroc sportive”, spune Chris Grove, CEO al American Affiliate, un portofoliu de investiții în pariuri sportive.

Datele oficiale arată că înainte de decizia Curții Supreme aproximativ 15% dintre americani pariau pe sport destul de frecvent. Iar cel mai recent sondaj, realizat de NCPG, a constatat că numărul americanilor care pariază a crescut la 25%. New Jersey a devenit în septembrie 2021 primul stat american care a încasat 1 miliard de dolari într-o lună din pariuri sportive! Fotbalul american, bazat pe o promovare fantastică, a mers mai departe decât orice alt sport, iar Super Bowl-ul din 2022 a bătut orice record, cu 80,1 milioane de pariuri online plasate, dublu față de anul precedent! Numai în jurul acestui eveniment s-au rulat aproximativ 8 miliarde de dolari.

Diferențe între Europa și SUA

America face azi fix ceea ce Marea Britanie caută să repare – își „infectează” societatea cu virusul pariurilor sportive. Europenii sunt și ei „bolnavi” după pariuri, dar unele state caută să reglementeze cât mai bine acest „viciu”. De exemplu, casele de pariuri din Marea Britanie se cutremură de perspectiva unei represiuni: o carte albă a Comisiei pentru jocuri de noroc din UK urmează să fie lansată în următoarele săptămâni, iar printre altele se propune ca industria să finanțeze cercetarea și tratamentele pentru pariorii dependenți, precum și să introducă controale mai stricte, noi limite de miză pentru jocurile slot online. Plus interzicerea publicității pariurilor sportive!

Diferențele Europa – America sunt șocante și variază de la subtil la evident. De exemplu, Marea Britanie a interzis utilizarea cardurilor de credit pentru jocurile de noroc online, pe când statele americane federale extind utilizarea lor. Ba, mai mult, în SUA până și comentatorii sportivi îndeamnă telespectatorii să parieze! În schimb, britanicii se pregătesc să interzică vedetelor din sport, dar și celebrităților și „influencerilor” din social media să apară în reclame la jocuri de noroc.

360 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tragedie la Verona: trei polițiști uciși și 13 răniți într-o explozie în timpul unei evacuări

Trei ofițeri Carabinieri au murit și treisprezece militari, polițiști și pompieri au fost răniți într-o explozie violentă care a distrus o fermă din Castel...

Știai că avocado conține grăsimi care ajută la protejarea mielinei neuronale? – Alimentul prieten al creierului

Considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe din lume, avocado este bogat în grăsimi mononesaturate și substanțe antioxidante care nu doar că sprijină sănătatea...