AcasăSPORTCum a ajuns Paul Pogba, starul lui Juventus, sub protecţia Poliţiei, de...

Cum a ajuns Paul Pogba, starul lui Juventus, sub protecţia Poliţiei, de teama propriului frate

Paul Pogba, jucătorul lui Juventus Torino, cât și mama acestuia, au fost plasați sub protecția poliției, atât în Franţa, cât şi în Italia, ca urmare a unor suspiciuni de extorcare de către un grup din care făcea parte și fratele fotbalistului.

Alţi patru suspecţi cu vârsta cuprinsă între 27 şi 36 de ani au fost, de asemenea, inculpaţi şi închişi în acest caz.

Pogba, ameninţat cu dezvăluiri compromiţătoare

Paul Pogba a declarat la prima audiere că a fost atras într-o capcană de prieteni din copilărie, ajutaţi de două persoane mascate şi înarmate. Pogba susţine că ar fi plătit 100.000 de euro şi că l-ar fi recunoscut printre atacatori pe fratele său mai mare, Mathias.

La 27 august, fratele lui Paul Pogba, Mathias, a publicat un videoclip în care promitea dezvăluiri despre fratele său, actualul jucător al lui Juventus Torino.

În videoclip, Mathias susținea că fratele său ar fi mers la vrăjitoare pentru a le ruga să facă ceva pentru ca Kylian Mbappe să se accidenteze și să nu mai evolueze la naționala Franței.

300 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tragedie la Verona: trei polițiști uciși și 13 răniți într-o explozie în timpul unei evacuări

Trei ofițeri Carabinieri au murit și treisprezece militari, polițiști și pompieri au fost răniți într-o explozie violentă care a distrus o fermă din Castel...

Știai că avocado conține grăsimi care ajută la protejarea mielinei neuronale? – Alimentul prieten al creierului

Considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe din lume, avocado este bogat în grăsimi mononesaturate și substanțe antioxidante care nu doar că sprijină sănătatea...