AcasăSPORTAC Milan ar fi stabilit care va fi ultimul meci în care...

AC Milan ar fi stabilit care va fi ultimul meci în care va evolua Ciprian Tătărușanu la campioana Italiei

Ciprian Tătărușanu (36 de ani) evolueză de doi ani pentru AC Milan, însă goalkeeper-ul român, foarte probabil, nu va mai continua la gruparea de pe San Siro și din ediția următoare.

“Tătă” mai are contract cu AC Milan până în vara anului 2023, iar italienii se gândesc că ar putea fi ultimul sezon al românului pentru campioana din Serie A.

Meciul cu Liverpool, ultimul pentru “Tătă”?

Tătărușanu este așteptat să stea între buturi la meciul amical pe care AC Milan îl joacă împotriva lui Arsenal, pe 13 decembrie. Maignan ar urma să joace primul său meci după mai bine de două luni pe 16 decembrie, în amicalul cu Liverpool. Francezul va primi 45 de minute în acest duel, astfel că Tătărușanu este așteptat să stea între buturi în cealaltă repriză.

Astfel, în cazul în care Maignan nu se va accidenta din nou, în acest moment Tătărușanu ar mai urma să prindă doar partidele de pregătire cu Arsenal și Liverpool.

Sportiello, noua rezervă a lui Maignan?

Tătărușanu ar urma să plece de la AC Milan, după ce italienii au încheiat cu succes negocierile cu Marco Sportiello (30 de ani). Goalkeeper-ul de la Atalanta va fi adus pentru a-i fi rezervă lui Mike Maignan, titularul de drept din poarta lui AC Milan.

1,5 milioane de euro este cota de piață actuală a lui Marco Sportiello, conform Transfermarkt.

176 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tot mai mulți români din Italia se întorc acasă. Ce motive invocă oamenii

Românii care au plecat în Italia să muncească, în urmă cu mai muţi ani, revin în țară. Ei spun că sunt motivați de îmbunătățirea...

800 de tone de anvelope, importate ilegal în Italia de un grup de români

800 de tone de deșeuri confiscate de la o firmă administrată de români au fost confiscate de autoritățile italiene. Anvelopele eliminate fac obiectul unei...