Leadershipul face diferența.Liderii Germaniei și Italiei au oferit exemple contrastante în ceea ce privește modul în care se poate realiza o decuplare dureroasă de Rusia.
Cancelarul Olaf Scholz și premierul Mario Draghi se află în prima linie a schimbării dramatice a politicii externe a UE, stimulată de invazia Rusiei în Ucraina. Economiile lor – cea mai mare și cea de-a treia din zona euro – depind în mare măsură de energia rusă.
Predecesorii lui Scholz și Draghi au căutat menținerea unei relații cu Vladimir Putin și au încurajat legăturile economice. Întreruperea acestor legături îi va afecta mai mult decât majoritatea celor din bloc.
Dar, în timp ce cei doi politicieni urmează o cale comună, unul dintre ei ezită acolo unde celălalt este decisiv. Iar acest lucru va avea consecințe asupra echilibrului de putere în cadrul UE.
Abordarea prudentă a lui Scholz a părut a fi o reticență în a acționa. De la suspendarea gazoductului Nord Stream 2 până la embargourile impuse de UE asupra cărbunelui și petrolului rusesc, acesta a dat înapoi înainte de a ceda. Planul său multianual de modernizare a armatei germane, în valoare de 100 de miliarde de euro, a fost umbrit de ezitările legate de problema mai urgentă a furnizării de armament greu Ucrainei.
Într-un interviu acordat publicației Der Spiegel, el a subliniat riscurile de escaladare nucleară pe care le implică acest lucru, pentru ca, zile mai târziu, să trimită blindate antiaeriene.
La Roma, Draghi le-a spus italienilor că trebuie să aleagă între “pace” și “aer condiționat”, iar într-un interviu acordat Corriere della Serra a mărturisit că are îndoieli cu privire la valoarea angajamentului cu Putin.
El a făcut presiuni pentru sancțiuni mai dure din partea UE și a sugerat o plafonare a prețurilor pentru a reduce fluxul de venituri din gaz către Moscova. Într-un discurs ținut în Parlamentul European, a subliniat o revizuire a UE pentru a realiza un “federalism pragmatic”.
“Narațiunea lui Draghi se referă la modul în care Ucraina luptă pentru democrație și libertate, în timp ce Scholz evidențiază riscurile”, comentează Financial Times.Ambii lideri conduc coaliții disparate, dar Draghi este ajutat de statutul său în străinătate și de popularitatea de acasă.
„Se folosește de prestigiul pe care l-a câștigat în urmă cu un deceniu ca salvator al zonei euro pentru a-i convinge pe alegători să accepte o cale dificilă”, spune Enrico Letta, fost prim-ministru italian și acum șef al Partidului Democrat (PD) de centru-stânga.
„Scholz trebuie să gestioneze și o schimbare mai mare”, susține analistul politic Susi Dennison. “Italia a fost una dintre cele mai prietenoase țări față de Rusia, dar Scholz nu numai că inversează anii Merkel în ceea ce privește simpatia față de Putin, ci și o lungă tradiție de relații păguboase”.
Desigur, hotărârea lui Draghi nu a suprimat în întregime sentimentul rusofil în Italia, dar capacitatea sa de a transforma o poziție de slăbiciune într-una de forță – și dificultatea pe care Scholz o are în a face această direcție – schimbă dinamica puterii în cadrul UE.
