AcasăPOLITICAPrimul mesaj transmis de Giorgia Meloni, după ce a câştigat alegerile: "Vom...

Primul mesaj transmis de Giorgia Meloni, după ce a câştigat alegerile: “Vom guverna pentru toţi italienii” (VIDEO)

Giorgia Meloni (Fratelli d’Italia, FDI) este pe cale să devină prima femeie premier, care va conduce cel mai de dreapta guvern italian de după al Doilea Război Mondial. Extrema dreaptă și-a revendicat victoria în alegerile legislative din Italia.

“Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fratelli d’Italia”, a spus Meloni într-un scurt discurs în faţa presei la Roma.

Cum s-au împărţit procentele la alegeri

FDI a obţinut între 22% şi 26% din voturi, în timp ce partenerii săi de coaliţie, Liga de extremă dreapta a lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi, conform RAI.

Vom guverna pentru toţi” italienii, a promis Giorgia Meloni. “O vom face cu scopul de a uni oamenii”, a adăugat ea într-un discurs de uniune şi liniştire, recunoscând că ultima campanie electorală a fost “violentă şi agresivă”.

Şi Silvio Berlusconi a “ieşit” victorios

Coaliţia pe care o formează împreună cu celălalt partid eurosceptic de dreapta, Liga lui Matteo Salvini, şi cu Forza Italia, partidul conservator al lui Silvio Berlusconi, urmează să câştige aproximativ 43% din voturi, ceea ce-i garantează majoritatea absolută a mandatelor, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat.

Premierul ungar, Viktor Orban, şi omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, i-au transmis “felicitări” Giorgiei Meloni încă de duminică seară. Viktor Orban, prin vocea directorului său politic, deputatul Balazs Orban, a adăugat acest mesaj:

“Avem nevoie mai mult ca oricând de prieteni care împărtăşesc o viziune şi o abordare comune faţă de Europa”.

Giorgia Meloni “a arătat calea către o Europă mândră şi liberă a naţiunilor suverane”, a salutat liderul partidului de extremă dreapta spaniol VOX, Santiago Abascal.

Mișcarea 5 Stele ar fi obținut între 13,5% și 17,5%, iar Acțiunea Italia Viva între 6,5% și 8,5%.

În concluzie, Giorgia Meloni ar putea deveni prima femeie prim-ministru a țării, iar Silvio Berlusconi s-ar putea întoarce la politica de vârf din Italia.

199 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri