Președintele francez Emmanuel Macron își irosește șansa de a promova viziunea autonomiei strategice europene – în fond ideea sa – pentru că nu se face să continui legăturile cu Vladimir Putin și în același timp să promiți, dar să nu dai ajutor militar în Ucraina.
Macron a sperat să se folosească de președinția de șase luni a Parisului la Consiliul Uniunii Europene pentru a-și convinge partenerii sceptici că a sosit în sfârșit ora apărării europene și că, după era turbulentă a președintelui american Donald Trump, nu se pot baza la nesfârșit pe SUA – mai ales că Washingtonul este din ce în ce mai concentrat pe competiția strategică cu China.
El a umplut calendarul cu summituri speciale pe tema apărării, adoptarea unei busole strategice a Uniunii Europene și promovarea unei politici industriale menite să convingă țările UE să colaboreze la dezvoltarea și procurarea de arme.
Cu toate acestea, în ochii multor cetățeni din Europa Centrală și de Nord, Macron și-a subminat argumentele politice pentru o mai mare autonomie strategică prin modul în care a gestionat războiul Rusiei împotriva Ucrainei, subliniază Politico. Cu siguranță, conflictul a determinat multe țări europene – în special Germania – să devină “realpolitik” cu privire la amenințările geopolitice și să își sporească bugetele militare.
Liderii europeni nu pleacă de sub umbrela americană
Dar liderii europeni au apelat aproape în unanimitate la NATO, adică la SUA, mai degrabă decât la UE pentru a-și consolida apărarea.
Finlanda și Suedia au întors pagina unor decenii de nealiniere militară, solicitând aderarea la NATO, arătând clar că securitatea lor este mai bine garantată de clauza de apărare reciprocă prevăzută în articolul V al NATO – susținută de umbrela nucleară a SUA – decât de angajamentul de asistență reciprocă prevăzut în articolul 42.7 al UE.
Aproape toate țările UE (cu excepția Austriei, Ciprului, Irlandei și Maltei) vor fi în curând membre NATO, erodând astfel unul dintre argumentele în favoarea structurilor de apărare separate ale UE.
Mai mult, comportamentul lui Macron în timpul crizei a amplificat involuntar revigorarea alianței conduse de SUA, pe care el a descris-o în 2019 ca fiind “în moarte cerebrală”.
În timp ce mulți lideri occidentali au făcut o călătorie periculoasă la Kiev pentru a-și demonstra sprijinul pentru președintele Volodimir Zelenski, Macron nu a făcut-o. Premierul britanic Boris Johnson, de exemplu, a profitat de ocazie pentru o plimbare fotogenică alături de Zelenski pe străzile fantomatice ale orașului și pentru a se lăuda cu livrările de arme pentru forțele ucrainene.
Numeroase țări occidentale și-au promovat asistența militară acordată Ucrainei, dar Franța a rămas în mod evident discretă în ceea ce privește propriile sale livrări de echipamente și know-how.
În mod mai controversat, Macron a petrecut ore întregi la telefon ascultând declamațiile antiucrainene și antioccidentale ale lui Putin și încercând – de pomană – să transmită o imagine contrastantă a realității.
În timp ce Franța subliniază valoarea păstrării canalelor deschise cu Moscova, președintele american Joe Biden și mulți lideri europeni au preferat să-l ostracizeze și să-l izoleze pe liderul rus.
Oficialii francezi insistă că Parisul și-a jucat pe deplin rolul în consolidarea flancului estic al NATO, preluând conducerea unei noi forțe militare NATO în România și sporind prezența acesteia în Estonia, dar recunosc că discursul lui Macron despre o arhitectură de securitate postbelică pentru Europa care include Rusia seamănă semințele neîncrederii în unele capitale din Europa Centrală.
În ceea ce privește chestiunea sensibilă a modului în care ar trebui să se încheie războiul, Macron a cerut o încetare rapidă a focului, negocieri și a avertizat împotriva “umilirii Rusiei”. În schimb, Regatul Unit, Polonia, unii oficiali americani și lideri baltici spun că Rusia trebuie să fie învinsă în mod cuprinzător și alungată din toată Ucraina, inclusiv din Crimeea cucerită de Putin în 2014.
Oricare ar fi rezultatul, invazia Rusiei în Ucraina a concentrat mințile europene asupra consolidării apărării teritoriale a blocului, departe de tipul de operațiuni pe care Macron a dorit ca UE să fie capabilă să le desfășoare fără a fi nevoită să se bazeze pe sprijinul logistic și de informații al SUA.
