Un important jurnalist italian a fost găsit vinovat de calomnie după ce a insultat-o pe Giorgia Meloni, la TV.
Roberto Saviano a folosit o înjurătură pentru a o descrie pe Meloni în timp ce îi ataca poziția privind migrația, în decembrie 2020.
Amendă de 1.000 euro
Jurnalistul respectiv a primit o amendă cu suspendare de 1.000 de euro. Deși va trebui să o plătească doar dacă va repeta infracțiunea, reprezentanții unei asociații de scriitori au declarat că verdictul a trimis un „mesaj înfricoșător” despre libertatea presei.
Avocatul lui Meloni a spus că cuvintele sale au fost o „insultă”, nu o critică, acuzându-l de „limbaj excesiv, vulgar și agresiv”, a adăugat agenția.
În calitate de lider al opoziției, Meloni spusese că bărcile care transportă migranți salvați ar trebui scufundate.