Noua generație de românce e cu zece clase peste noua generație de bărbați. Româncele beau prosecco (măcar) în week-end, iar bărbătușii se epilează pe țurloaie. Vine românca acasă, își pune un pahar de prosecco și întreabă ce n-au curaj să întrebe în public soțul ei, tatăl ei sau fratele ei: “alooo, bă, băieți, mai e război sau am rămas doar cu prețurile mari?”
Bărbații români erau oricum niște cocoșați ai istoriei. Noile prețuri ne-au transformat în niște cocoșați înjumătățiți, iar băncile și corporațiile au devenit cele mai puternice armate.
“Putin și poporul rus valul doi ni l-au adus”. E vorba despre valul doi de refugiați. “Putin și poporul rus valul trei ni l-au adus”. Da, valul trei de scumpiri. Val după val, într-o țară ca o barcă în derivă. O țară care a fost condusă de un marinar fără busolă și a ajuns în mâinile unui profesor mut, care se ascunde sub catedra indolenței.
Culmea e că nu Băsescu și Iohannis sunt cei mai mari vinovați. Se vorbește mereu despre “averile nesimțite” ale politicienilor și ale oamenilor de afaceri români. Dar despre averile “de bun simț” ale securiștilor români nu spune nimeni nimic.
Iar omului simplu nu-i rămâne nimic în afară de umor. România va supraviețui și acum, pentru că pe rețelele de socializare încă se glumește. Dacă am putea exporta vrăjeala, România ar fi motorul economic al Europei. Autoironia și hazul de necaz nu se pot face decât pe burta goală. La noi și înjurătura e atât de suculentă din același motiv. Mai nou, am descoperit generozitatea pe burta goală, când vine vorba despre alte popoare.
Dar asta nu înseamnă că românul a uitat și că nu face comparații cu vremurile vechi. Personal, nu îl regret pe Ceaușescu, dar nici nu îi pot contrazice la infinit pe cei care plâng după el.
Din 1980 până în 1989, Ceaușescu și-a chinuit poporul. Dar poporul se întreabă azi care e diferența dintre corporații și uzinele 23 August, Republica, Vulcan sau Semănătoarea. Uzinele comuniste aveau contracte mai ferme, le dădeau muncitorilor case și nu îi dădeau afară din serviciu. Corporațiile nu le dau case, dar îi dau afară din serviciu. Toate uzinele lucrau “predictibil”. “Predictibilitatea”, acest cuvânt odios de care abuzează corporatiștii, e de fapt un termen comunist, la fel ca sintagma “plan cincinal”.
În concluzie, România ta nu-i acasă. Înainte, acasă era prost. Azi, acasă e ceva între degeaba și deloc.
