AcasăMONDOVedete care nu se feresc să poarte haine second hand

Vedete care nu se feresc să poarte haine second hand

Hainele second-hand sunt la mare căutare, însă mulți se feresc să recunoască faptul că îmbracă lucruri uzate. În magazinele cu articole la mâna a doua poți găsi piese unicat, de o valoare extraordinară. De aceeași părere sunt și câteva vedete, atât din România, cât și din străinătate. Acestea se află într-o continuă vânătoare prin magazinele second-hand. Și nu, nu e vorba de câți bani ai în cont, ci de originalitate. 

Antonia a afișat mereu ținute modern, însă puțini știu că aceasta se îmbracă de la second hand. „În mare, îmi place să fiu sport, mă simt cel mai bine sport și lejer, dar îmi place să fiu și feminină, știu că mulți oameni mă preferă feminină. Eu mă simt cel mai bine sport, în trening. Nu mai am loc de haine, că are și Alex haine multe. Hainele de la băieți le refolosesc. Eu iau și haine de la locuri vintage și de la second hand, care mi se par mai cool” a povestit Antonia.

O altă vedetă care poartă haine de la second hand este Mădălina Ghenea. În cadrul unui interviu acordat pentru o revistă din Italia, românca mărturisea că preferă hainele vintage din aceste magazine. „Tot ce contează este să te simți bine în pielea ta. Port și o grămadă de haine de firmă, dar mă bucur și atunci când în piețele de second hand găsesc ținute vintage”, a precizat Mădălina Ghenea pentru Vogue Italia.

Cântăreața Adele nu apreciază numai hainele, ci și mobilierul second hand. Aceasta și-a mobilat câteva dintre camerele vilei sale din Marea Birtanie cu obiecte pe care le-a găsit în magazine second hand. Adele spune că detestă piesele high end fashion și că preferă să susțină mai degrabă magazinele localnicilor și produsele britanice.

Drew Barrymore chiar a purtat pe covorul roșu, în timpul unui eveniment de gală, o rochie deosebită pe care a achiziționat-o dintr-un magazin second hand.

Și Winona Ryder obisnuiește să intre în magazinele SH pentru a achiziționa produse elegante la prețuri accesibile. Actrița a purtat la o ediție a Premiilor Oscar o rochie spectaculoasă, pentru care a plătit doar câțiva dolari într-un SH.

Sharon Stone, actrița din “Basic Instinct”, este o mare fană a magazinelor vintage, preferatele ei fiind puloverele din cașmir.

Modelul internațional Kate Moss spune deschis că “vânează” jachete vintage din piele și rochii originale de brand pentru covorul roșu, iar uneori pur și simplu cumpără articole de îmbrăcăminte care i se par deosebite.

 

647 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri