AcasăMONDOCea mai mare frică a celebrei Monica Bellucci: „Este aproape un fel...

Cea mai mare frică a celebrei Monica Bellucci: „Este aproape un fel de violență la care mă supun”

Actrița italiană Monica Bellucci este un simbol al frumuseții. Chiar dacă are o vârstă înaintată, nu regretă că a trecut de vârsta tinereții și susține că abia la 50 de ani a înțeles ce este, cu adevărat, frumusețea.

Viața actriței Monica Bellucci este la fel de interesantă pe cât de frumoasă este această femeie, considerată un sex simbol de către italieni. Și-a câștigat faima de actriță internațională după ce a apărut într-o serie de filme de la Hollywood și după ce a pășit pe podiumurile celor mai importante prezentări de modă în apogeul carierei sale de model. Recent, frumoasa actriță și-a deschis sufletul într-un interviu pentru publicația britanică The Guardian, unde a vorbit despre cea mai mare frică a ei. Pare greu de crezut, dar vedeta italiană – care a petrecut patru decenii în lumina reflectoarelor ca model și actriță  – are un trac teribil când urcă pe scena unui teatru. Bellucci a mărturisit că este „efectiv speriată” când se află pe scenă, în fața spectatorilor. „Nu că mi-a fost frică de teatru, încă îmi este, tremur”, a declarat actrița în vârstă de 56 de ani. „Să fiu pe scenă este aproape un fel de violență la care mă supun”. „Să lucrezi la un film este mai puțin intimidant”, a mărturisit vedeta care a jucat în două lungmetraje Matrix, dar și în filmul cu James Bond, „Spectre”.

În urmă cu doi ani, Monica Bellucci a debutat ca actriță de teatru, cu spectacolul „Maria Callas: Letters and Memoirs”, regizat de Tom Volf, cel care e considerat cel mai mare specialist în biografia Mariei Callas (regizorul și producatorului filmului „Maria Callas”). Spectacolul n-a reușit nici după doi ani s-o facă pe Bellucci să depășească tracul de scenă. De-a lungul anilor, ea a refuzat numeroasele oferte de a apărea în piese de teatru. „Nu aș fi visat la asta”, spune ea în interviul acordat pentru cotidianul The Guardian. Performanța lui Bellucci este cu atât mai impresionantă cu cât aceasta interpretează celebrul rol în trei limbi: franceză, italiană sau engleză, în funcție de locație, subliniind că și Maria Callas vorbea toate cele trei limbi și „avea un accent ori de câte ori vorbea”.

Monica Bellucci și fiica sa par mai degrabă surori

Bellucci, care s-a născut în Umbria și a studiat pentru scurt timp dreptul, rareori vorbește public despre mariajul cu actorul francez Vincent Cassel, care a durat din 1999 până în 2013. Cei doi s-au cunoscut în timp ce filmau un film francez, „The Apartment”, și au lucrat la mai multe proiecte împreună. Deși a cunoscut succesul la Hollywood, Monica Bellucci spune că este bucuroasă că a rămas în Europa. „Conceptul de VIP este diferit în America. În Europa, chiar și la Londra, actorii trăiesc mai normal. Își duc copiii la școală. Se duc și cumpără lucruri de la supermarket.” Monica Belluci mai are cu siguranță un motiv pentru care să fie mândră. Fiica sa, Deva Cassel, are o carieră înfloritoare în modeling. Primul ei job în modeling a fost în mai 2019, atunci când a fost protagonista unei campanii a celebrului brand Dolce & Gabbana. În vara anului trecut, cele două au participat împreună la o ședință foto pentru ediţia italiană a revistei Vogue. Monica Bellucci mai are o fiică, Leonie, în vârstă de 11 ani, pe care a născut-o când avea 45 de ani. Ea spunea că a ales să devină mamă la o vârstă înaintată, nefiind pregătită până atunci pentru a face acest pas.

247 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tot mai mulți români din Italia se întorc acasă. Ce motive invocă oamenii

Românii care au plecat în Italia să muncească, în urmă cu mai muţi ani, revin în țară. Ei spun că sunt motivați de îmbunătățirea...

800 de tone de anvelope, importate ilegal în Italia de un grup de români

800 de tone de deșeuri confiscate de la o firmă administrată de români au fost confiscate de autoritățile italiene. Anvelopele eliminate fac obiectul unei...