Ioan, un român de 41 de ani care lucrează ca zidar la Florenţa, a vrut să facă o faptă bună, dar a ajuns pe mâna Poliţiei. Problemele au început pentru el după ce a găsit un telefon mobil pe stradă.
A aşteptat ca proprietarul să-l sune pentru a-l recupera, însă în loc de mulţumiri, este acum anchetat penal.
Proprietarul telefonului l-a acuzat de furt
Bărbatul român spune că nu s-a așteptat să fie anchetat când a recuperat telefonul și că doar a vrut să îl returneze proprietarului.
„Eram în drum spre serviciu când am văzut un telefon mobil pe jos, în mijlocul străzii.
Mi-am spus: Poate trece o mașină peste el și îl sparge. Dacă mi s-ar întâmpla mie, m-aș enerva. Așa că l-am luat și am așeptat să sune proprietarul. M-a sunat câteva ore mai târziu, dar a venit cu poliția. M-a denunțat pentru furt și acum risc un proces”, a povestit Ioan.
Totul s-a întâmplat luni dimineață, când și-a luat duba pentru a merge la muncă. Când a ajuns la vehicul, a observat telefonul căzut pe carosabil.
„Tocmai acolo, în mijlocul drumului, am găsit telefonul. L-am deschis, era pornit, funcționat. Am zis să îl iau, că trebuie să sune proprietarul mai devreme sau mai târziu”, a spus bărbatul.
Italianul i-a zis că e prost
Primul apel vine după o oră, dar Ioan nu-l aude pentru că lucrează. La prânz, sună telefonul: răspunde Ioan, la celălalt capăt se află un tânăr florentin, posesorul telefonului mobil.
Românul încă mai are telefonul la ureche când iese din restaurant să i-l returneze. „Dar de îndată ce am ieşit afară, am văzut că erau doi poliţişti cu el. El este!”, a început să strige băiatul.
Ioan încearcă să-i explice că i-a găsit telefonul mobil pe jos, lângă stadion, dar nu poate face nimic.
„El a continuat să ţipe. Şi poliţiştii au încercat să-l liniştească, dar nimic. I-am spus: “Dar crezi că dacă aş vrea să ţi-l fur, l-aş păstra şi ţi-aş răspunde?” Şi atunci a spus lucrul care m-a durut cel mai mult: “De fapt, ai fost prost”
”Am greşit să nu mă duc imediat la poliţie să raportez descoperirea telefonului, dar nu sunt hoţ. Şi nu sunt prost. Sunt un om cinstit şi mi-aş dori măcar să-mi fie recunoscut acest lucru”, a mai spus bărbatul.