Peste 1,3 milioane de elevi părăsesc sala de clasă, în Italia, atunci când încep orele de religie. Costul profesorilor de educație religioasă explodează, scriu jurnaliștii italieni, care subliniază că aceste ore ajung să coste aproape un miliard de euro.
De-a lungul anilor, costul asigurării educației religioase pentru elevii italieni a crescut considerabil.
Bani cheltuiţi şi cu elevii care nu stau la ore
Pentru a asigura ora de Religie în toate clasele din școlile italiene, bugetul de stat prevede o cheltuială de milioane de euro: 859 de milioane în 2024.
În realitate, o parte din aceste fonduri este folosită și pentru a asigura așa-numitele activități alternative la religie organizate de școli pentru cei care nu stau la aceste ore.
În 2019, în urmă cu cinci ani, cheltuielile din bugetul ministerial pentru profesorii de religie au fost de 745 de milioane de euro: cu 15% mai puțin.