AcasăMAGAZINENEWSTemutul „Diabolik”, cel mai căutat cap mafiot în Italia, a fost arestat,...

Temutul „Diabolik”, cel mai căutat cap mafiot în Italia, a fost arestat, la 30 de ani după dispariția sa

Carabinierii au anunțat luni că l-au arestat pe Matteo Messina Denaro, cel mai căutat cap mafiot în Italia, acesta reușind să eludeze autoritățile timp de 3 decenii.

Cel mai căutat șef al mafiei din Italia, Matteo Messina Denaro, a fost arestat în Sicilia după ce s-a ascuns din 1993.

Matteo Messina Denaro a fost reținut la o clinică privată

Messina Denaro, în vârstă de 60 de ani, este șeful Cosa Nostra, faimoasa mafie siciliană.

El a fost reținut luni de polițiștii carabinieri la clinica privată Maddalena din Palermo, unde se afla sub tratament.

Originar din Castelvetrano, de-a lungul anilor și-a extins puterea și asupra altor bande mafiote din Sicilia, mai ales după arestarea lui Totò Riina, Bernardo Provenzano și a fraților Graviano.

Messina Denaro a fost judecat și condamnat la închisoare pe viață în lipsă în 2002 pentru numeroase crime, inclusiv uciderea în 1992 a judecătorilor anti-mafia Giovanni Falcone și Paolo Borsellino.

Se confruntă cu o condamnare la închisoare pe viață

El se confruntă de asemenea cu o condamnare la închisoare pe viață pentru rolul său în atacurile cu bombă ce au avut loc în anul următor în Florența, Roma și Milano, 10 persoane pierzându-și viața în urma acestora.

Premierul Italiei Giorgia Meloni a salutat arestarea lui Messina Denaro drept „o mare victorie pentru stat, care demonstrează că nu cedează în fața mafiei”.

Felicitând Parchetul din Palermo și carabinierii „care au adus în fața justiției un fugar foarte periculos”, ministrul de interne al Italiei, Matteo Piantedosi, a descris arestarea drept „o zi extraordinară pentru stat și pentru cei care au luptat întotdeauna împotriva mafiei”.

122 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tot mai mulți români din Italia se întorc acasă. Ce motive invocă oamenii

Românii care au plecat în Italia să muncească, în urmă cu mai muţi ani, revin în țară. Ei spun că sunt motivați de îmbunătățirea...

800 de tone de anvelope, importate ilegal în Italia de un grup de români

800 de tone de deșeuri confiscate de la o firmă administrată de români au fost confiscate de autoritățile italiene. Anvelopele eliminate fac obiectul unei...