AcasăMAGAZINENEWSSistemul de învățământ italian, criticat de o familie finlandeză cu 4 copii....

Sistemul de învățământ italian, criticat de o familie finlandeză cu 4 copii. Au părăsit Sicilia după numai două luni de zile

O familie finlandeză cu patru copii, care se mutase în sudul Italiei, a părăsit Sicilia după numai două luni de zile dezamăgită total de sistemul de învățământ.

Elin Mattsson, o pictoriță finlandeză în vârstă de 42 de ani, s-a mutat la Siracuza în august anul trecut, împreună cu soțul ei, manager de tehnologie a informației care poate lucra de la distanță, și cu cei patru copii ai lor.

„Sistem școlar sărac”

Dar după două luni au preferat să plece. Motivele: sistem școlar „sărac”, „cursuri zgomotoase” și profesori „furioși și disprețuitori”.

Din păcate, „doar două luni ne-au fost suficiente pentru ca să ne dăm seama că nu a meritat”, a transmis Elin într-o scrisoare deschisă, publicată de Siracusa News, în care explică motivele care au determinat-o să părăsească Sicilia (și Italia).

Familia Mattsson locuise anterior în Spania și Regatul Unit. Speranța era să găsească un sistem școlar similar peste tot, „dar ne-am înșelat”.

Îndoielile lui Elin au început încă din prima zi în care a pus piciorul în școală pentru a-și înscrie copiii: „Zgomotul din clase era atât de puternic, încât m-am întrebat cum de era posibil să se concentreze cu acel zgomot. În ziua aceea am văzut într-o clasă un băiat de vreo 7 ani care făcea un exercițiu în fața unui profesor supărat și disprețuitor, care privea de sus nu numai băiatul de la tablă, ci pe toți elevii. A fost șocant”, a spus ea.

Un alt motiv care a determinat familia finlandeză să plece a fost absența pauzelor: „Copilul petrece ziua de școală pe același scaun de dimineață până pleacă acasă”.

A promis că va reveni în Sicilia doar ca turist

„În Finlanda, elevii au o pauză de 15 minute între lecții și părăsesc sala de clasă pentru a se juca împreună în grădină sau pe terasă. Un profesor sau doi stă cu ochii pe ei în timp ce sunt afară. Finlanda realizează beneficiile copiilor care se mișcă, se joacă, țipă și aleargă în aer liber pentru a scăpa de excesul de energie și a respira aer curat, obținând astfel rezultate mai bune la școală”.

Situație foarte asemănătoare și în grădiniță, unde copiii „stau în mare parte înăuntru, încă în jurul unei mese, fac lucruri mărunte doar cu mâinile lor? Serios? Complet nebunesc! Să ai experiențe în aer liber este esențial pentru fiecare persoană care învață. Predarea la grădiniță ar trebui să vină din joacă! Gratis. Joacă-te! Copiii ar trebui să fie copii cât mai mult timp posibil, dacă o fac, se vor descurca bine la școală. Încercarea de a-i forța să învețe diferite lucruri prea devreme poate fi fatal. Creierul trebuie să fie suficient de dezvoltat înainte de a începe predarea. În grădinițele finlandeze copiii ies afară în fiecare dimineață între orele 9.00 și 11.00, se pot juca în voie (au mașini de jucărie, obiecte de cățărat, cutii cu nisip cu care să se joace, tot felul de jucării asemănătoare cu cele găsite aici, în parcuri)”.

„Vom vizita Sicilia ca niște turiști normali. Sicilia este un loc fantastic, cu oameni faini, mâncare bună, soare, când nu trebuie să mergi la școală”. Artista a susținut că „sunt mulți profesori buni care fac tot posibilul de a-și face meseria cum trebuie. Dar nu este ușor date fiind condițiile în care se găsesc școlile”.

133 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

ŞOC la Milano: au decis să interzică consumul de pizza și de înghețată!

Autoritățile din Milano au luat o decizie ce produce un adevărat "cutremur" în industria turismului. Au decis să interzică consumul de pizza și de...

Două femei românce primesc despăgubire de 100.000 euro după ce sora lor a murit în Italia

Două surori din România vor primi despăgubiri de aproape 100.000 de euro din partea unei firme de asigurări din Italia. Sora lor, care lucra...