Este oficial: românii reprezintă cei mai numeroși străini cu rezidență în Italia, peste 20% din total. Cadrul naționalității rămâne în mare parte neschimbat: la categoria rezidenți predomină românii (circa 1.080.000 de cetățeni, 20,8% din total), urmați, în ordine, de albanezi (8,4%), marocani (8,3%), chinezi (6,4%) și ucraineni ( 4,6%).
A crescut și numărul cetățenilor străini deținători de permise de ședere (la 1 ianuarie 2022 erau 3.921.125, în timp ce în 2021 erau 3,3 milioane), precum și cel al noilor permise de ședere eliberate în anul: în 2021 au fost 275 mii, + 159. % față de 2020 (105.700); înregistrându-se în special o creștere a motivelor de muncă, cu siguranță ca urmare a procedurii de amnistie lansată de guvern în 2020.
Mai multe job-uri pentru străini
Noile studii demonstrează o creștere a ratei de ocupare a lucrătorilor străini cu vârste între 20 și 64 de ani, mai semnificativă decât cea înregistrată în rândul lucrătorilor italieni (+1,5 față de +0,8).
Dacă aceasta este media națională, situația la nivel de zone este complet diferită: rate de ocupare din nordul Italiei fiind în creștere, în timp ce Centrul rămâne substanțial stabil, iar în Sud se înregistrează o creştere slabă.
În general, rata de ocupare pentru componenta străină continuă să fie inferioara celei înregistrate pentru lucrătorii italieni (61,4% față de 62,9%), în timp ce rata șomajului în rândul străinilor este încă deosebit de ridicată, 14,4%, cu 5,4 puncte procentuale mai mult decât cea înregistrată în rândul nativilor (9,0%).
Va raţionala Italia gazele?
Italia, o țară obișnuită cu crizele economice, pare relativ rezistentă. Și-a asigurat aprovizionarea suplimentară și este încrezătoare că nu va fi nevoie să raționalizeze gazul, iar guvernul său a declarat că țara este “cea mai bună din Europa” în ceea ce privește securitatea energetică.
Criza de energie provocată de război a forțat guvernele să se confrunte cu riscurile unei dependențe excesive de un furnizor sau de o regiune dominantă. Aceasta are ecouri ale crizei energetice din anii 1970, care a dus la regândirea dependenței Occidentului de petrolul din Orientul Mijlociu, o schimbare care a stimulat explorarea globală și căutarea de furnizori alternativi, cum ar fi Venezuela și Mexic.
