AcasăMAGAZINENEWSRomâncă înșelată de un italian care se dădea drept avocat

Româncă înșelată de un italian care se dădea drept avocat

Un italian ar fi înșelat o româncă prezentându-se în calitate de avocat și asistând-o în ancheta și procesul în care a fost acuzată de rele tratamente aplicate propriei fiice. Dar apoi s-a dovedit că nu putea practica profesia.

Tribunalul din Torino l-a condamnat luni, 24 ianuarie, pe Vincenzo Vittorio Zagami, un bărbat de 55 de ani originar din Bari, la un an și șase luni și o amendă de 15 mii de euro. Procurorul Franceso Pelosi, care l-a acuzat de fraudă agravată și practică abuzivă a profesiei, ceruse o pedeapsă de doi ani.

Judecătorul a recalificat prima acuzație de înșelăciune simplă. Zagami, care nu a fost prezent în sala de judecată, va trebui să-și despăgubească și clienta pe care a înșelat-o – acum asistată de avocatul Davide Vettorello – cu 10 mii de euro.

Faptele s-au petrecut între anii 2015 și 2016, scrie Corriere della Sera.

Nu este prima dată când Zagami are probleme. Numele său apare și în unele anchete judiciare importante. În 2002 ar fi încercat să fie acreditat ca martor ocular într-un proces de dare de mită. O împrejurare pe care a negat-o mereu.

În timpul procesului cu românca păcălită, procurorii au constatat că înregistrarea lui Zagami în Secția Specială a Avocaților Comunitari a fost revocată în 2015 și că înscrierea sa în Ordinul Avocaților de la Biroul din Nisa era „insuficientă pentru a-și putea exercita profesia în Italia.”

239 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Italia, zguduită de un cutremur puternic, ce s-a simţit în Austria și Slovenia

Un cutremur produs la o adâncime de aproximativ 10 km a fost înregistrat în provincia italiană Udine. Seismul a fost înregistrat miercuri noaptea, în...

Șofer român de TIR, mort în Italia, în timp ce încărca marfă în camion!

Dramă în Italia, pentru un şofer român de TIR! Bărbatul a căzut din vehiculul pe care îl încărca cu marfă, iar toată lumea a...