AcasăMAGAZINENEWSPremieră mondială: cum i-au redat medicii italieni vederea unui pacient orb

Premieră mondială: cum i-au redat medicii italieni vederea unui pacient orb

Premieră mondială în medicină. Au reuşit-o specialiştii din Italia. Doctorii din Peninsulă au făcut primul implant de retină artificială.

Pacientul are 91 de ani, este din Roma și suferea de o boală care afectează în principal persoanele în vârstă și duce la pierderea totală a vederii.

Practic, au experimentat tehnologia pe un om

Operaţia a fost realizată în cadrul unui studiu clinic destinat evaluării siguranţei şi eficacităţii unui astfel de implant.

Ne așteptăm ca pacientul să recapete capacitatea de a citi litere, numere, cuvinte și chiar propoziții scurte”, a declarat Andrea Cusumano, directorul științific al proiectului.

Studiul clinic va înrola cel puțin 5 pacienți în Italia, “în timp ce un total de 38 de pacienți vor primi inițial implantul în diferite țări europene”.

Vor fi operaţi alţi doi pacienţi

Rezultatele preliminare ale studiului sunt așteptate până la sfârșitul anului, iar evaluarea generală va dura trei ani.

Ne așteptăm ca următorii doi pacienți să fie operați în termen de 10 zile și ca intervenția chirurgicală să dureze chiar mai puțin de două ore. Reabilitarea pacienților va începe apoi în câteva săptămâni.

Microcipul este minuscul – mai puțin de o treime dintr-un fir de păr – și este implantat printr-o intervenție chirurgicală minim invazivă sub anestezie locală”, spune Cusumano.

150 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

ŞOC la Milano: au decis să interzică consumul de pizza și de înghețată!

Autoritățile din Milano au luat o decizie ce produce un adevărat "cutremur" în industria turismului. Au decis să interzică consumul de pizza și de...

Două femei românce primesc despăgubire de 100.000 euro după ce sora lor a murit în Italia

Două surori din România vor primi despăgubiri de aproape 100.000 de euro din partea unei firme de asigurări din Italia. Sora lor, care lucra...