AcasăMAGAZINENEWSOMS: Peste 1.300 de decese legate de caniculă în Europa într-o săptămână

OMS: Peste 1.300 de decese legate de caniculă în Europa într-o săptămână

Europa fierbe, lovită de un val de căldură fără precedent, iar „ucigașul tăcut” a făcut deja 1 300 de victime, potrivit estimărilor OMS, dintre care doar 1 000 în Franța.

Astăzi s-au înregistrat temperaturi record pe întreg Vechiul Continent, de la Republica Cehă la Germania și Polonia (40,5 grade), în timp ce se așteaptă sosirea unor curenți mai răcoroși din Atlanticul de Nord, care începând de marți ar putea duce la o scădere treptată a temperaturilor, însoțită de averse și fenomene de furtună.

Căldura sufocantă continuă fără încetare și în Italia, unde cetățenii și turiștii continuă să caute adăpost în biserici, muzee și centre comerciale, potrivit ansa.it.

Temperaturile rămân ridicate chiar și noaptea (la Torino s-a înregistrat un record al temperaturii minime de 27,3 grade, cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată din 1753, anul în care au început măsurătorile) și, în general, marile orașe precum Milano, Florența, Roma și Napoli, care ating aproape 40 de grade în timpul zilei, dar și localitățile mai mici sunt afectate.

În regiunea Veneto s-au înregistrat temperaturi maxime de 39 de grade, aceasta fiind, deocamdată, cea mai caldă zi a sezonului. Alerta roșie pentru temperaturi extreme a fost prelungită și pentru ziua de luni, inclusiv în Emilia-Romagna. Un bărbat de 75 de ani a decedat astăzi la Bari, oraș aflat sub alertă roșie, după ce a suferit un malori în timp ce făcea jogging de-a lungul perimetrului aeroportului din Palese.

Atenția este îndreptată, așadar, asupra anticiclonului, care ar avea zilele numărate: în cursul săptămânii, spun experții, acesta se va slăbi treptat, lăsând loc curenților mai răcoroși care sosesc din Atlanticul de Nord și care, pornind din Alpi, se vor îndrepta treptat spre regiunile noastre sudice. Tocmai acest contrast termic va duce însă la formarea de averse și furtuni care, local, ar putea fi de intensitate puternică, eventual însoțite de grindină și rafale de vânt.

Între timp, apar noi date care ilustrează gravitatea situației: „Începând cu 21 iunie, s-au înregistrat peste 1 300 de decese în plus legate de temperaturile ridicate din Europa”, a afirmat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, explicând că „este continentul care se încălzește cel mai rapid de pe Pământ, cu o încălzire de două ori mai mare decât media globală”. „În acest moment”, a avertizat el în continuare, „150 de milioane de oameni se confruntă cu valuri de căldură extremă”, adesea „numită «ucigașul tăcut»: locuințele, locurile de muncă și școlile europene nu au fost construite pentru astfel de temperaturi”.

Agenția națională franceză pentru sănătate publică a anunțat, pe de altă parte, că, începând de miercuri, în Franța s-au înregistrat aproximativ o mie de decese în plus față de medie și a avertizat că bilanțul real este destinat să se agraveze. Persoanele cu vârsta peste 65 de ani sunt cele mai expuse riscului. Totuși, supramortalitatea nu este comparabilă cu cea din timpul valului de căldură istoric din 2003, deși episodul din acest an este deja considerat, din punct de vedere climatic, chiar mai intens, potrivit ministrului Sănătății, Stéphanie Rist.

61 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Rezultatele activității Transgaz în anul 2026

SNTGN Transgaz SA este o societate pe acțiuni care funcționează în conformitate cu legislația română și cu prevederile Actului Constitutiv. În baza Hotărârii Guvernului...

A doua generație de români din Italia schimbă definiția diasporei. Copiii emigranților nu mai trăiesc între două lumi, ci construiesc una nouă

Timp de peste două decenii, discuția despre românii din Italia a fost aproape exclusiv despre cei care au plecat. Despre muncă, sacrificii, dor, bani...