Tari, o fetiţă de doar 1 an, din comuna Cavallino, în provincia Lecce, din Italia, a primit acasă o somaţie de plată de 700 de euro pe numele ei pentru taxa municipală pentru eliminarea deșeurilor.
“Nebunia” nu se opreşte aici, pentru că durata pe care este specificată presupusa datorie figura în intervalul în care copilul nici nu se născuse.
Taxa pe gunoi pe 2018
Ordinul de plată se referă la taxa de gunoi pentru anul 2018, când familia încă nu locuia în acea casă, care a fost închiriată abia anul trecut.
“Nu mi-a venit să cred, totul este absurd. Pe bonurile de plată este scrisă în întregime data de naștere a fiicei mele, care s-a născut în 2022, iar ei cer să plătească pentru anul 2018. Așa ceva este nemaivăzut”, acuză mama fetiței.
Acum, familia micuţei este nevoită să apeleze la un avocat pentru a rezolva această eroare birocratică evidentă.