AcasăMAGAZINENEWSMONSTRUL italian şi concubina lui din Brăila, ANI GREI după gratii! Au...

MONSTRUL italian şi concubina lui din Brăila, ANI GREI după gratii! Au abuzat-o sexual pe fiica de 7 ani a femeii!

Pietro Conte, un italian de 75 de ani, şi Fănuţa Şişu, concubina lui din Brăila, au abuzat sexual o fetiţă de 7 ani. Micuţa era chiar fiica femeii în cauză.

Tribunalu Brăila i-a găsit vinovaţi pentru pentru viol, corupere sexuală şi rele tratamente aplicate minorului, iar cei doi vor sta ani grei după gratii.

Acorduri de recunoaştere a vinei

Protagoniştii abuzului sexual asupra unei copile de 7 ani au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în baza cărora au fost condamnaţi la noi pedepse, de această dată pentru pornografie infantilă.

Astfel, Pietro Conte, un Italian de 75 de ani, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare, în timp ce Fănuţa Şişu, mama fetei abuzate, a fost condamnată la şase ani de închisoare. Pedepsele au fost contopite cu sancţiunile penale primite anterior de cei doi pentru viol, corupere sexuală şi rele tratamente aplicate minorului.

Condamnă pe inculpatul C. P. la pedeapsa principală de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă (faptă comisă în perioada 18.03.2019-10.12.2020). Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat, prin Sentinţa Penală nr. 976/24.06.2021 pronunţată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă la Curtea de Apel Galaţi, la pedeapsa principală rezultantă de 11 ani de închisoare.

Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului C. P. de: 3 ani şi 6 luni de închisoare, aplicată prin prezenta sentinţă; 10 ani de închisoare; 3 ani de închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă finală de 12 ani şi 2 luni de închisoare.

Condamnă pe inculpata Ş. (fostă B.) F. la pedeapsa principală de 6 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă (faptă comisă în perioada 18.03.2019-10.12.2020). Contopeşte pedepsele”, au stabilit judecătorii Tribunalului Brăila.

Făceau sex în faţa minorei

Poliţiştii au descoperit că, timp de mai multe luni, din toamna anului 2018 şi până pe 9 decembrie 2020, la diferite intervale de timp, în două imobile de pe raza municipiului Brăila, italianul a întreţinut acte sexuale cu o fetiţă, acum în vârstă de 10 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa.

Anchetatorii au stabilit că totul s-a petrecut cu consimţământul mamei copilei, Fănuţa Şişu. Femeia întreţinea raporturi sexuale cu violatorul ca să-i arate fetiţei cum se face, iar în schimb îi dădeau copilei dulciuri şi sume modice de bani.

478 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri