AcasăMAGAZINENEWSMario Draghi a plecat la Washington ca să se certe cu Joe...

Mario Draghi a plecat la Washington ca să se certe cu Joe Biden din cauza înarmării Ucrainei

Mario Draghi a plecat deja la Washington pentru discuţii cu preşedintele american Joe Biden, o vizită ce are loc într-un context intern incomod, în care lideri ai coaliţiei de guvernare de la Roma îşi exprimă dezacordul în creştere faţă de trimiterea de arme suplimentare Ucrainei.

Giuseppe Conte, fost şef al guvernului şi actual lider al Mişcării 5 Stele (M5S), cea mai mare formaţiune din Parlament, i-a cerut premierului italian să caute o soluţie diplomatică la război în locul trimiterii de “arme mai grele şi mai letale”, care, în opinia sa, riscă să alimenteze conflictul.

Poporul italian nu vrea înarmarea Ucrainei

Sondajele arată că în Italia – spre deosebire de celelalte state europene din G7 (Marea Britanie, Franţa, Germania) – există puţin sprijin public pentru trimiterea de arme Ucrainei.

Mai multe arme pentru Ucraina? Nu. Ele ar însemna mai multă moarte, mai mult război, mai multă foamete”, a scris pe Twitter Salvini.

La rândul său, liderul PD, Enrico Letta, afirmă că în Europa “nu trebuie să ne permitem să fim conduşi de Statele Unite”, şi lansează un apel către cele mai mari cinci ţări ale UE să meargă mai întâi la Kiev, apoi la Moscova, într-un efort de impulsionare a păcii.

Draghi mai pregăteşte şi reuniunile G7 şi NATO

Vizita de trei zile a lui Draghi la Washington, prima de la preluarea mandatului acum 15 luni, se va axa pe conflictul din Ucraina şi pregătirile în vederea reuniunilor G7 şi NATO de luna viitoare, a indicat o sursă guvernamentală de la Roma.

În condiţiile în care Italia este puternic dependentă de gazul din Rusia, pe agendă se va afla cu certitudine şi securitatea energetică, Draghi fiind însoţit de altfel de Claudio Descalzi, şeful concernului petrolier italian ENI.

291 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

O badantă din Italia, acuzată că i-ar fi provocat moartea bătrânului de care avea grijă şi cu care s-a măritat

O badantă din Ucraina a fost acuzată că ar fi provocat moartea soțului său, făcându-l pe acesta să moară de inimă. Bărbatul de 80 de...

Ce au făcut italienii cu buncărul lui Mussolini din Al Doilea Război Mondial (VIDEO)

Fasciștii au construit trei structuri subterane pentru a-l proteja pe dictatorul Benito Mussolini și familia sa. Buncărul situat în subteran în fața Cazinoului Nobile...