Propunerea lui Silvio Berlusconi ar duce la prăbușirea INPS. Dar și la ruperea pactului intergenerațional, transmit economiștii.
„Toți cei care speră să se pensioneze în 20-30 de ani ar trebui să se revolte împotriva propunerii lui Berlusconi și Forza Italia de a aduce pensiile la o mie de euro pe lună”. Alberto Brambilla, fost consilier al Ministerului Muncii și expert în bunăstare, o spune clar. „O perspectivă agravată și mai mult de solicitarea de scutire a contribuțiilor la asigurările sociale pentru toți angajații noi”, spune el, potrivit Today.
Majorarea pensiilor ar duce la falimentarea INPS
Dar ce este atât de alarmant la finanțele publice? Potrivit lui Brambilla, dacă guvernul ar urma propunerile Forza Italia, INPS ar intra în faliment în câțiva ani. O teză susținută de câteva observații simple.
În prezent, peste 1.816.799 de pensionari au atins și depășit deja 600 de euro (625.886 pensii integrate la minim cu sporuri sociale; 721.281 pensii/alocațiile sociale; 325.692 pensii pentru civili cu handicap); Ar fi nevoie de 9,282 miliarde de euro pentru a aduce acești pensionari la 1.000 de euro pe lună.
Pensionarii cu pensii și ajutoare sociale fără sporuri sunt 86.824; Va fi nevoie de 145 de milioane de euro pe an pentru a le aduce la 600 de euro, 597 de milioane pentru a le aduce la o mie de euro.
Alte 5,441 miliarde ar mai fi necesare pentru a aduce 676.635 de pensii de invaliditate civilă fără majorare de până la o mie de euro, și aproape 2 miliarde pentru a aduce cecul la 600 de euro.
Silvio Berlusconi propune pensia minimă de 1.000 de euro
Pentru a suplimenta pensiile a două milioane de pensionari peste 65 de ani care au plătit contribuții de mai puțin de 15 ani ar fi nevoie de 12,46 miliarde sau 2 miliarde pentru a le aduce la 600 de euro.
În total, o cheltuială structurală de aproape 30 de miliarde de euro pe an și care va crește în fiecare an din cauza noilor pensionări, a creșterii speranței de viață și a inflației. La aceste conturi, care se ridică deja la un buget întreg, trebuie adăugate apoi costurile suplimentelor de asistență socială și decontribuțiilor, pentru o cheltuială de fapt improbabilă.
„În fața acestor costuri enorme, Berlusconi, nemulțumit, și-ar dori și decontribuția care ar costa 2,4 miliarde în primul an, aproape 5 în al doilea și 7,6 în al treilea, decretând astfel falimentul sistemului nostru de pensii în câțiva ani fără nicio separare de cheltuielile sociale, care costă astăzi la fel ca pensiile net de IRPEF”, explică Brambilla care mai subliniază că pe lângă costurile disproporționate ar fi vorba de încălcarea pactului generațional.
