AcasăMAGAZINENEWSItalian stabilit în România: „Nu mai schimb țara asta cu nimic”. Un...

Italian stabilit în România: „Nu mai schimb țara asta cu nimic”. Un singur lucru nu-i place la români

Un cetățean italian, originar din Sicilia, a abandonat meleagurile mediteraneene și s-a mutat în România. Bărbatul s-a îndrăgostit nu numai de o frumoasă româncă, ci și de țara noastră.

Cei doi s-au mutat în urmă de opt ani în satul Bobu, din județul Gorj, iar italianul lucrează ca bucătar într-un restaurant din Târgu Jiu.

Antonio Lo Pinto lucrează ca bucătar

Povestea lui Antonio Lo Pinto, care a decis să lase Italia și să se mute într-o țară de unde oamenii emigrează în număr foarte mare, a fost publicată de Observator News, în seria de emisiuni Divorț de România.

Antonio e foarte mulțumit de alegerea făcută și s-a integrat cu ușurință în comunitatea satului în care a ales să trăiască alături de aleasa lui. „Am spus hai, plecăm în România, stăm acolo şi la revedere Italia! Aşa a fost. Sincer, vecinii cu mine sunt foarte drăguţi”, a mărturisit el. „Eu iubesc mult ciorba de burtă! Şi normal, micii”, a mai adăugat bărbatul italian.

Urăște că românii se bârfesc unii pe alții

În sat sunt foarte mulți bătrâni, tinerii buni de muncă au plecat la oraș și în mare parte peste hotare, chiar în Italia, dar Antonio este de părere că se poate trăi bine și în țara noastră: „Aici, 90% sunt bătrâni. Multă lume crede că acolo, afară, se câştigă mai mulţi bani. Da, câştigă 1.000 de euro, dar cât suferă? Precum câinii, ca animalele? Eu prefer să câştig mai puţin, mai stau liniştit acasă la mine”.

El este de părere că oricum niciun guvern nu face nimic pentru oamenii și că fiecare individ ar trebui să-și construiască singur bunăstarea, indiferent în ce țară trăiește: „Nu mai schimb ţara asta cu nimic. Niciun guvern nu face nimic pentru populaţie”, a spus Antonio despre România. Totuși, un singur lucru ar schimba: „Nu-mi place când oamenii vorbesc naşpa de celălalt. Nu-mi place bârfa. Eu nu suport deloc aşa ceva”, a precizat el.

222 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tot mai mulți români din Italia se întorc acasă. Ce motive invocă oamenii

Românii care au plecat în Italia să muncească, în urmă cu mai muţi ani, revin în țară. Ei spun că sunt motivați de îmbunătățirea...

800 de tone de anvelope, importate ilegal în Italia de un grup de români

800 de tone de deșeuri confiscate de la o firmă administrată de români au fost confiscate de autoritățile italiene. Anvelopele eliminate fac obiectul unei...