AcasăMAGAZINENEWSItalia interzice utilizarea recunoaşterii faciale de către instituţii. Care este singurul caz...

Italia interzice utilizarea recunoaşterii faciale de către instituţii. Care este singurul caz în care se permite

Guvernul lui Meloni se opune recunoaşterii faciale şi a ochelarilor inteligenţi pe care instituţiile vor să le folosească, cu excepţia combaterii criminalităţii.

Sistemele de recunoaştere facială care utilizează date biometrice nu vor fi permise până când nu va fi adoptată o lege specifică sau cel puţin până la sfârşitul anului viitor, a spus organul de supraveghere a confidenţialităţii.

Italia nu are legi pentru recunoaşterea facială

Justiţia din Italia acceptă totuşi folosirea recunoaşterii faciale în anchetele judiciare sau în lupta împotriva criminalităţii.

Moratoriul decurge din necesitatea de a reglementa cerinţele de eligibilitate, condiţiile şi garanţiile referitoare la recunoaşterea facială, cu respectarea principiului proporţionalităţii”, se arată într-un comunicat.

Autorităţile din Lecce voiau să apele la această tehnologie

În oraşul Lecce, din sudul Italiei, autorităţile au declarat că vor începe să utilizeze o tehnologie bazată pe recunoaşterea facială. Municipalitatea a primit ordin să furnizeze o descriere a sistemelor adoptate, scopul şi temeiul lor legal, precum şi o listă a bazelor de date accesate de dispozitivele sale de monitorizare, a spus agenţia de reglementare.

Şi în oraşul Arezzo se pregăteau de acelaşi lucru: poliţia locală urma să fie echipată cu super ochelari cu infraroşu, care pot recunoaşte numerele de înmatriculare ale maşinilor.

280 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Tragedie la Verona: trei polițiști uciși și 13 răniți într-o explozie în timpul unei evacuări

Trei ofițeri Carabinieri au murit și treisprezece militari, polițiști și pompieri au fost răniți într-o explozie violentă care a distrus o fermă din Castel...

Știai că avocado conține grăsimi care ajută la protejarea mielinei neuronale? – Alimentul prieten al creierului

Considerat unul dintre cele mai sănătoase fructe din lume, avocado este bogat în grăsimi mononesaturate și substanțe antioxidante care nu doar că sprijină sănătatea...