AcasăMAGAZINENEWSItalia i-a propus Rusiei un plan de pace cu Ucraina în 4...

Italia i-a propus Rusiei un plan de pace cu Ucraina în 4 etape. Presa a aflat care sunt

Guvernul italian a gândit şi le-a prezentat celor de la ONU şi ruşilor un plan de pace cu Ucraina, în 4 etape. ”L-am primit de puţin timp. Suntem pe cale să-l studiem”, a declarat Rudenko, adjunctul ministrului rus de Externe, subliniind că nu au loc, în prezent, negocieri între Rusia şi Italia.

Ministrul italian de Externe Luigi Di Maio a anunţat că Italia a propus ONU înfiinţarea unui ”Grup internaţional de facilitare” care să încerce să ajungă ”pas cu pas” la un armistiţiu în Ucraina.

Ce cuprinde planul în 4 etape?

Acest ”Grup de facilitare” propus ONU ”este necesar să încerce să reconstruiască dialogul între cele două părţi aflate acum în război”. Detaliile acestui plan nu au fost dezvăluite în mod public, dar presa italiană susţine că a aflat detalii.

  • Prima etapă constă într-un armistiţiu în Ucraina şi în demilitarizarea frontului – sub supervizarea ONU.
  • A doua etapă este etapa negocierilor cu privire la statutul Ucrainei, care va adera la Uniunea Europeană (UE), dar nu şi la NATO.
  • O a treia etapă constă într-un acord bilateral între Ucraina şi Rusia cu privire la Crmeea şi Donbas – teritorii disputate care ar urma să beneficieze de o autonomie deplină, cu dreptul de a-şi asigura propria securitate, dar care s-ar afla sub suveranitatea Ucrainei.
  • A patra etapă constă în încheierea unui Acord multilateral de Pace şi Securitate în Europa, al cărui obiectiv este dezarmarea, controlul armamentului şi prevenirea conflictelor.

Rusia susţine că doreşte reluarea negocierilor

Negociatorul-şef rus Vladimir Medinski anunţa duminică faptul că Rusia este pregătită să reia negocieri de pace cu Ucraina. El a dat asigurări că o suspendare a negocierilor ruso-ucrainene are loc din cauza Kievului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski sublinia sâmbătă că războiul de poate încheia doar prin mijloace ”diplomatice”. Mai multe întâlniri între negociatori ruşi şi ucraineni au avut loc, însă nu au condus la niciun rezultat concret.

232 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri