AcasăMAGAZINENEWSDosarul românilor care traficau droguri din Italia se plimbă de la o...

Dosarul românilor care traficau droguri din Italia se plimbă de la o Instanţă la alta

Doi români (un bărbat şi o femeie) au fost prinşi în flagrant delict, în municipiul Ploiești, în noiembrie 2022, în timp ce aveau, în autoturismul cu care se deplasau, un colet ce conținea 500 de grame de cocaină.

Totodată, asupra acestora au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 7,34 grame de cannabis și 3 telefoane mobile.

Cocaina venea din Italia

Autorităţile noastre au precizat că, aflat pe teritoriul Italiei, un alt bărbat, inculpat în cauza de față, a exportat, prin expedierea prin intermediul unei cunoscute firme de transport și curierat, a unui colet poștal ce conținea cantitatea de 497,12 grame cocaină, drogurile fiind astfel introduse și transportate pe teritoriul României, până în localitatea Ploiești, de unde au fost ridicate de femeie, cu scopul de a fi puse în circulație.

Cei doi români au fost trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanța, în data de 10.01.2023, conform focuspress.ro.

Însă, pe cameră preliminară, magistrații au declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Dosarul a fost instrumentat de DIICOT Constanța, iar în cauză este vorba despre o captură de cocaină și canabis.

98 views

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Inter Milano, noua campioană a Italiei, după victoria, 2-1, cu AC Milan

Inter Milano a învins luni rivala AC Milan cu scorul de 2-1 și și-a asigurat matematic titlul de campioană în Serie A. Cu cinci etape...

Patru românce, spaima turiştilor din liftul aeroportului din Fiumicino. Ce se întâmpla acolo

Patru românce de etnie romă au furat de mai multe ori în aeroportul din Fiumicino, dar au fost prinse, în cele din urmă. Două...