Parcă ar fi cazuri desprinse din filmele SF. Şase nemţeni care, în urmă cu mai mulţi ani au plecat la muncă în diverse regiuni ale Italiei, sunt daţi dispăruţi.
Oricine deţine înformaţii în vederea depistării acestor persoane este rugat să ia legătura cu cea mai apropiată unitate de Poliţie, ori să apeleze 112!
Cine sunt nemţenii dispăruţi?
- Mihai Ciprian Munteanu (41 de ani) din comuna Brusturi. În 2013, el a plecat în localitatea Ginosa, iar după o vreme nu a mai luat legătura cu familia. Dispariţia le-a fost anunţat oamenilor legii de mama acestuia.
- Elena Gabor (66 de ani), din Vânători-Neamţ, care a plecat tot la muncă în Italia în 2013. Dispariţia a fost anunţată cinci ani mai târziu de fiica acesteia.
- Ilie Horea (44 de ani), din Târzia/Brusturi, plecat în 2018 în provincia Roze. Oamenii legii au fost alertaţi de sora acestuia, conform Realitatea Media.
- Marin Mocanu (68 de ani), din Dochia, a plecat în 2008 în Sicilia unde s-a angajat la o fermă de animale. A ţinut legătura cu familia până în 2012, iar de atunci nu se mai ştie nimic de el.
- Rodica Mano-lache (53 de ani), din municipiul Piatra-Neamţ, a plecat la Roma în 1999, a ţinut legătura cu mama ei (Maria Benke) până în 2008, iar apoi n-a mai dat niciun semn de viaţă. Dispariţia i-a fost anunţat abia în 2020.
- Emanuel Băluţă (19 ani), din Pipirig. Luna aceasta, mama lui (49 de ani) a anunţat că pe 28 decembrie 2022 dată băiatul s-a dus în gara din Catania să ia un tren pentru a ajunge la Milano, iar de atunci nu a mai putut lua legătura cu el.